Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, controlat de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, lansează un proiect pe zona IT, DedeTech, pentru a dezvolta şi moderniza infrastructura digitală a companiei

Autor: Roxana Rosu Postat la 26 august 2024 32 afişări

Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, controlat de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, lansează un proiect pe zona IT, DedeTech, pentru a dezvolta şi moderniza infrastructura digitală a companiei

Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, controlat de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, lansează un proiect pe zona IT, DedeTech, pentru a dezvolta şi moderniza infrastructura digitală a companiei, în scopul optimizării proceselor de logistică şi e-commerce aferente celor 62 de magazine de bricolaj.

În acest sens, firma derulează un proces de recrutare pentru echipa de specialişti în domeniul IT.

“Lumea se schimbă cu o viteză uimitoare, iar tehnologia a transformat modul în care trăim, lucrăm şi interacţionăm unii cu ceilalţi. Dacă în urmă cu zece ani nu ne puteam imagina că vom ajunge să comandăm online produsele necesare pentru renovări, astăzi acest lucru a devenit o realitate cotidiană pentru milioane de oameni. Ca lider de piaţă, avem responsabilitatea de a ne poziţiona în fruntea acestei revoluţii digitale şi de a le oferi clienţilor noştri, de fiecare dată, cele mai bune produse şi servicii atât online, cât şi în magazinele fizice. DedeTech este fundaţia pe care ne bazăm aceste aspiraţii, de aceea căutăm oameni talentaţi, care să împărtăşească această viziune şi care să devină parte din viitorul digital al Dedeman.”, a declarat Dragoş Pavăl, Preşedinte Dedeman.

DedeTech va avea birouri în Bacău, Bucureşti şi Iaşi, iar angajatii vor lucra în cadrul departamentelor IT şi E-commerce ale Dedeman.

Rolul lor va fi să dezvolte şi să implementeze sisteme tehnologice integrate care să răspundă nevoilor în continuă schimbare ale clienţilor, asigurând în acelaşi timp protecţia eficientă a datelor şi securitatea infrastructurii informatice.

„Într-o eră a tehnologiei în continuă expansiune, ne angajăm să rămânem conectaţi la cele mai recente schimbări şi să le integrăm în infrastructura companiei. Prin DedeTech întărim dedicarea noastră faţă de inovaţie şi profesionalism, având ca prioritate menţinerea celor mai înalte standarde de securitate, conform reglementărilor în vigoare. Suntem nerăbdători să primim în echipa noastră specialişti pasionaţi, alături de care să construim un ecosistem digital robust, performant şi sigur, capabil să răspundă cu succes provocărilor actuale.”, a spus Ovidiu Gavrilă, Director IT Dedeman.

Radu Burghelea, Director ECommerce Dedeman a explicat că prin intermediul DedeTech compania vrea să creeze o sinergie între platformele digitale (site-ul dedeman.ro şi aplicaţia mobilă) şi vizitele în magazinele fizice.

 Reteaua Dedeman are 62 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu şi peste 13.000 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dedeman,
magazine,
companie,
ecommerce

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.