Deficienţe grave găsite de Corpul de Control al premierului la Spitalul Universitar de Urgenţă

Autor: Laura Buciu Postat la 19 octombrie 2020 109 afişări

Deficienţe grave găsite de Corpul de Control al premierului la Spitalul Universitar de Urgenţă

Deficienţe grave au fost găsite de Corpul de Control al premierului la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB). Potrivit raportului, fostul director nu a organizat concursuri pentru şefii de secţie, unii aveau funcţii de conducere şi lucrau în privat. Şi achiziţia de măşti ridică probleme.

Potrivit raportului Corpului de control al prim-ministrului, fostul manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti nu a organizat concursuri pentru toate posturile de şef de secţie (în perioada 2017-2020), aşa cum prevede legea.

„Din documentele puse la dispoziţie s-a constatat că, în perioada supusă controlului (01.01.2017 – 12.08.2020), din totalul de 24 de secţii clinice , 2 secţii neclinice, un centru de hemodializă, o unitate de primiri urgenţe şi 5 laboratoare, au fost organizate de către entitate concursuri doar pentru 9 posturi de şef de secţie”, se arată în raport.

De asemenea, au fost constatate o serie de posibile stări de incompatibilitate şi conflicte de interese, în care s-ar afla mai multe persoane din conducerea spitalului (manager, şefi de secţii), în special legate de deţinerea unei funcţii de conducere şi prestarea unor activităţi în cadrul unei clinici private.

„Având în vedere înlocuirile din funcţie a unor şefi de secţie (cadre universitare), din data de 12.06.2020, de către managerul interimar, s-a constatat că au fost împuternicite prin delegare atribuţiei de şefi de secţie un număr de 5 medici ce nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 185 alin (7) din Legea 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume nu deţin calitatea de cadru didactic universitar”, se mai arată în raportul Corpului de Control.

Cu privire la respectarea prevederilor legale ce vizează constituirea şi realizarea veniturilor, precum şi angajarea şi efectuarea cheltuielilor la nivelul entităţii, în ceea ce priveşte constituirea şi fundamentarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli la nivel de SUUB, pentru anul 2017 (bugetul întocmit în 2016) elaborarea BVC s-a făcut fără fundamentarea necesarului de fonduri, în baza propunerilor conducătorilor de secţii şi compartimente existente din cadrul spitalului, de către directorul financiar contabil.

Pentru anii 2018 şi 2019, BVC nu s-a elaborat de către conducerea spitalului la propunerea şefilor de secţie, aşa cum prevede Ordinul Ministrului Sănătăţii (OMS) nr. 1043/2010 privind aprobarea normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, cu modificările şi completările ulterioare , ci au fost anexate filele de buget aprobate, aferente fiecărei secţii medicale.

„Astfel, membrii comitetului director care au participat la elaborarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului, nu au respectat prevederile pct. 6 din Anexa nr.1 la OMS nr. 1628/2007, cu modificările şi completările ulterioare. BVC a fost întocmit fără a avea la bază centralizările efectuate de compartimentul economico- financiar, a propunerilor fundamentate, ale conducătorilor secţiilor din structura spitalului. De asemenea, managerul spitalului nu a respectat prevederile pct.1 alin. (3) lit. l din Normelor metodologice de aplicare aprobate prin OMS nr. 1043/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte întocmirea BVC, care nu s-a făcut la propunerea şefilor de secţie, fiind ulterior anexate doar filele de buget aprobate, aferente fiecărei secţii medicale”, se arată în raportul Corpului de Control al primului ministru.

Cu privire la aplicarea prevederilor legale vizând atribuirea, încheierea şi derularea contractelor de achiziţii la nivelul entităţii (perioada 2017-2019) precum şi în anul 2020 au fost constatat că nu au fost respectate prevederile art. 46 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în toată perioada supusă controlului.

Astfel, serviciul achiziţii nu a depus în SEAP notificări cu privire la achiziţiile directe, grupate pe necesităţi, care să cuprindă cel puţin obiectul, cantitatea achiziţionată, valoarea şi codul CPV .

Pentru perioada 2017-2019, spitalul, prin serviciul achiziţii a încheiat mai multe contracte cu o societate cu obiect principal lucrări de reparaţii punct termic, fără a fi puse la dispoziţia echipei de control documentele justificative pentru atribuirea acestor contracte. S-au identificat mai multe erori/lipsuri, respectiv: lipsa caietului de sarcini, încadrarea eronată a obiectului contractelor (furnizare produse şi prestare servicii, în loc de lucrări), lipsa proceselor verbale de recepţie la finalizarea lucrărilor. Două dintre aceste contracte nu aveau nici măcar semnătura reprezentantului legal al entităţii controlate, se arată în raportul Corpului de Control.

Din analiza celor patru contracte, precum şi a documentelor puse la dispoziţie de către personalul angajat în cadrul serviciului achiziţii, Corpul de Control a constatat încălcarea, de către conducerea spitalului, a normelor legale cu privire la iniţierea, încheierea, derularea contractelor precum şi nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor publice pentru aceste contracte.

Cu privire la alte şase contracte, încheiate pentru perioada 2017-2019 cu o societate având ca obiect principal achiziţia de mobilier medical, echipa de control a constatat că într-un caz autoritatea contractantă a asigurat finanţarea cheltuielilor de natura investiţiilor (mijloace fixe) din alte surse, respectiv din sursele de finanţare aferente bunurilor şi serviciilor (obiecte de inventar), în alte două contracte s-a depăşit valoarea pragului de achiziţie directă ori a fost divizată valoarea contractului, împărţind-o în mai multe contracte de achiziţie directă.

Cu privire la achiziţia de măşti şi materiale sanitare în contextul pandemiei generate de virusul SARS COV 2, sumele reprezentând excedent din anul precedent nu se regăsesc în rapoartele oficiale de execuţie bugetară, aferente lunilor ianuarie, februarie, martie, aşa cum prevede Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, transmiterea comenzilor de măşti, dezinfectanţi şi alte materiale sanitare s-a făcut în data de 22 martie de către compartimentul achiziţii al spitalului, prin e-mail. În acel moment, suma aferentă acestei achiziţii nu era prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli, buget care a fost avizat de CA şi aprobat de MS în data de 31 martie, arată raportul Corpului de Control.

„Cu privire la acordarea vizei de control financiar preventiv propriu, pe documentele privind achiziţiile de măşti, dezinfectanţi şi echipamente de protecţie, achiziţionate în perioada pandemiei, au fost constatate următoarele: În anumite situaţii nu au fost respectate prevederile OMFP nr.1792/2002, precum şi a reglementărilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pe comenzile lansate către diverşi furnizori (...), nu a fost aplicată viza CFPP, operaţiunile înregistrate fiind astfel, supuse unui risc financiar. Cu privire la respectarea prevederilor legale ce vizează investiţiile realizate în cadrul Blocului Operator Central, precum şi a modului de organizare şi funcţionare a acestuia (...) autoritatea contractantă avea obligaţia să publice în SEAP rezultatul procesului de consultare a pieţei, dar nu mai târziu de momentul iniţierii procedurii de atribuire. Din documentele puse la dispoziţie de către serviciul de achiziţii, cât şi din consultarea site-ului www.e-licitatie.ro, reiese faptul că rezultatul procesului de consultare a pieţei pentru achiziţiile care au vizat Blocul Operator Central, nu a fost publicat”, arată raportul.

Având în vedere constatările rezultate în urma verificărilor, echipa de control din cadrul Corpului de Control al Primului Ministru a formulat propuneri de îmbunătăţire a activităţii entităţii controlate, inserate în cuprinsul Raportului privind acţiunea de control efectuată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Totodată, raportul va fi transmis şi către Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională pentru Integritate, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Inspecţie Economico- Financiare, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; Curtea de Conturi a României şi Departamentul pentru Luptă Antifraudă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
suub,
spital,
control

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.