Companiile din zona de producţie obişnuiau să crească salariile angajaţilor, în medie, cu 8-12% în fiecare an până anul trecut, însă inflaţia în creştere şi deficitul de candidaţi fac ca anul acesta majorările de salarii să fie mai accelerate. În luna mai a acestui an, rata inflaţiei a ajuns la 14,5%, pentru nivelul creşterilor de salarii bugetate de companiile private. Totuşi, în unele fabrici, creşterile salariale din acest an vor depăşi cu mult nivelul inflaţiei, pentru ca angajaţii să resimtă beneficiul majorărilor salariale, dincolo de creşterea costului vieţii.

„Un muncitor dintr-o fabrică auto câştigă în medie 3.300 - 3.700 brut, plus celelalte beneficii – tichete de masă, sporuri, asigurare medicală. Cu siguranţă la final de an salariul unui muncitor va fi în jur de 5.000 de lei brut, astfel încât să-i fie asigurată angajatorului  o sta­bi­litate a perso­nalului. În zona de inginerie, de dezvoltare, vorbim deja de salarii de câteva ori mai mari. Procentual, salariile inginerilor nu vor creşte cu 20%-30%, dar va creşte pachetul de beneficii. Acum depinde şi de deciziile pe care le vor lua şi guvernanţii“, a spus Cristian Huzău, country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Gi Group, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

În opinia lui, piaţa muncii din România a ajuns cam în aceeaşi situaţie cu cea din vestul Europei, unde deja candidaţii nu mai sunt dispuşi să facă joburile clasice pe salariile existente, prea mici faţă de costul vieţii.

„Apar tot mai multe joburi noi, diversificate, cu venituri mai mari decât joburile clasice“.

În ultimii doi ani, conform lui Cristian Huzău, cele mai căutate locuri de muncă au fost în logistică, food delivery, ride sharing, online marketing, creare de conţinut, call center şi back-office, deoarece sunt joburi mai uşoare şi mai accesibile decât cele în domeniul construcţiilor sau al agriculturii.

De asemenea, în ultimii ani a avut loc şi o migraţie serioasă a forţei de muncă necalificată din România către vestul Europei mai ales în zona de construcţii şi de agricultură, ceea ce a condus la lipsa de personal necalificat. Soluţionarea problemei a constat în aducerea forţei de muncă din Nepal, India şi Pakistan.

„Salariile lucrătorilor din afara României nu sunt mai mari decât ale românilor. Costul cu ei este mai mare: costul de a obţine documentaţia, costul de transport, şi pe lângă costurile salariale mai există un cost de cazare şi de masă“.

Totodată, el a adăugat că nu li se poate acorda o majorare salarială lucrătorilor români echivalentă cu costurile pe care le cheltuie angajatorul cu candidaţii asiatici, pentru că astfel este nevoie de majorare salarială pentru toţi angajaţii români: „Ponderea angajaţilor din străinătate este mică versus numărul total de angajaţi dintr-o companie. Ce rezolvă, de fapt, forţa de muncă externă este faptul că asigură stabilitate. Minimul de contract pe care şi-l doresc este de măcar un an de zile. Ei ar prefera să vină pentru doi ani.“

Gi Group în România are peste 1.800 de angajaţi şi în urmă cu doi ani a început să aducă personal din state asiatice. Pentru a aduce un angajat străin durează 4-6 luni, iar firma dispune deja de 60 de angajaţi nepalezi şi urmează să alăture firmei încă două-trei valuri până la toamnă.

Ce fel de capitalism am construit în România?

► Salariile mici din fabrici i-au făcut creativi pe muncitorii români. Unul dintre cele mai cunoscute tipuri de bonusuri aplicate în fabricile din România este aşa-numitul „bonus de prezenţă“. Acesta are o valoare de 100 - 200 de lei pe lună şi se acordă muncitorilor care vin toată luna la serviciu, fără să îşi ia concedii medicale. Angajatorii au inventat acest bonus în urmă cu câţiva ani, când muncitorii îşi luau câteva zile de concediu medical fictiv în fiecare lună şi primeau indemnizaţie echivalentă cu 75% din venitul brut şi îşi suplimentau veniturile lucrând ca zilieri în agricultură, fără forme legale.

► În vremea comunismului, lucrurile păreau clare: „Tata cântă pe tractor/mama cozonaci ne face/ iar noi învăţăm cu spor/ Când e pace“. Sau: „Tatăl meu coboară-n mină,/Ca să smulgă fierul,/Dar pe seară, mult îi place/ Să privească cerul. /Tatăl meu dă ţării pâine/ E pe câmpuri vara/ Are mari oştiri de grâne/ Cât se-ntinde ţara.“ Şi acum multitasking. Şi la fabrică şi la cules de vinete.