Degringoladă pe pieţe: acţiunile europene scad agresiv, euro ajunge la paritate cu francul pentru prima oară din 2015 încoace, barilul de petrol sparge 130 de dolari, maximul din 2008, iar materiile prime au cel mai bun început de săptămână din ultima sută de ani

Autor: Liviu Popescu Postat la 07 martie 2022 100 afişări

Degringoladă pe pieţe: acţiunile europene scad agresiv, euro ajunge la paritate cu francul pentru prima oară din 2015 încoace, barilul de petrol sparge 130 de dolari, maximul din 2008, iar materiile prime au cel mai bun început de săptămână din ultima sută de ani

Preţul barilului de petrol Brent, referinţă pentru piaţa europeană, se apreciază puternic luni iar acţiunile europene scad cu 4-5% prin prisma contractelor futures într-o tranzacţionare frenetică, în condiţiile în care riscul unei interdicţii americane şi europene asupra produselor ruseşti şi întârzierile în negocierile cu Iranul au declanşat ceea ce se anunţa a fi un şoc stagflaţionist major pentru pieţele mondiale, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

La ora redactării acestei ştiri preţul barilului de petrol brent este cotat la 125 de dolari pe unitate, după ce a spart chiar 130 de dolari pe baril, plus 8% faţă de şedinţa precedentă, în timp ce bursele, prin contractele futures, scad cu 4,5% pentru Varşovia, 4% pentru Frankfurt, 3,3% pentru Paris şi Milano, 2,6% pentru Madrid.

Pe de altă parte, euro a scăzut la un nou minim al ultimelor 22 de luni în raport cu dolarul, ajungând la paritate faţă de francul elveţian, care reprezintă un bun refugiu, iar mărfurile de toate felurile sunt în creştere, în condiţiile în care conflictul dintre Rusia şi Ucraina nu dă nici un semn de linişte, notează Reuters.

"Dacă Occidentul taie cea mai mare parte a exporturilor de energie ale Rusiei, ar fi un şoc major pentru pieţele globale", spune economistul şef al BofA, Ethan Harris.

El estimează că pierderea celor 5 milioane de barili ai Rusiei ar putea duce la dublarea preţului petrolului până la 200 de dolari pe baril şi la scăderea creşterii economice la nivel global.

Şi nu este vorba doar de petrol, preţurile materiilor prime având cel mai bun început de an din 1915 încoace, potrivit BofA. Printre numeroasele mişcări de săptămâna trecută, nichelul a crescut cu 19%, aluminiul cu 15%, zincul cu 12% şi cuprul cu 8%, în timp ce contractele futures pentru grâu au crescut cu 60% şi porumbul cu 15%.

Acest lucru nu va face decât să se adauge la pulsul inflaţionist global, în condiţiile în care se aşteaptă ca datele privind preţurile de consum din SUA din această săptămână să arate o creştere anuală de un nivel stratosferic de 7,9%, iar măsurarea de bază de 6,4%.

"Având în vedere că potenţialul de stagflaţie este foarte real, este probabil ca BCE să menţină o flexibilitate maximă cu programul său de achiziţie de active la 20 de miliarde de euro până în trimestrul al doilea şi, potenţial, şi dincolo de acesta, amânând astfel efectiv calendarul de majorare a ratelor", spune Tapas Strickland, economist la NAB, citat de Reuters.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.