Democratul Joe Biden îşi anunţă intrarea în cursa prezidenţială şi vrea să îl învingă pe Donald Trump

Autor: Alex Ciutacu Postat la 25 aprilie 2019 71 afişări

Democratul Joe Biden îşi anunţă intrarea în cursa prezidenţială şi vrea să îl învingă pe Donald Trump

După mai multe luni de discuţii şi deliberări, fostul vicepreşedinte american Joe Biden a anunţat săptămâna aceasta că va candida în cadrul alegerilor prezidenţiale pentru a treia oară, răspunzând astfel la una dintre cele mai presante întrebări din politica americană, potrivit CNN.

În cadrul anunţului de campanie, Biden a reamintit de scandalul din Charlottesville, Virginia, din august 2017 şi a criticat modul în care preşedintele Donald Trump a gestionat situaţia.

„El a spus că erau oameni de calitate de ambele părţi. Cu aceste cuvinte, preşedintele Statelor Unite a stabilit un echivalent moral între cei care răspândesc ura şi cei care sunt împotriva ei. Iar în acel moment, am ştiut că această naţiune se află sub pericole cum nu am mai văzut în toată viaţa mea”, spune Biden.

Biden pregăteşte cursa pentru 2020 sub ideea „bătălia pentru sufletul naţiunii”.

„Valorile de bază ale naţiunii, poziţia noastră în lume, democraţia noastră, tot ce a făcut America să fie America este pe masă. De aceea astăzi îmi anunţ candidatura pentru Preşedinţia Statelor Unite ale Americii”, a anunţat Biden.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.