Denunţ penal la DNA împotriva candidaţilor din Bucureşti: Predoiu, Turcescu, Firea şi Piedone

Postat la 25 aprilie 2016 607 afişări

Demersul penal la DNA a fost făcut de asociaţia Iniţiativa România, o platformă civică, pe motiv că există "suspiciuni rezonabile" că parte din semnăturile strânse sunt false.

Denunţ penal la DNA împotriva candidaţilor din Bucureşti: Predoiu, Turcescu, Firea şi Piedone

 "Strângerea de semnături pentru candidaţii PSD, inclusiv doamna Gabriela Firea, s-a realizat fără expunere publică, fără puncte de colectare sau strângere, anunţate şi promovate public. Nu au existat foarte multe informaţii publice cu privire la acest proces de strângere de semnături, deşi la nivelul municipiului Bucureşti sunt necesare circa 80.000 de semnături pentru un partid care îşi depune liste complete de candidaţi la primării şi consilii locale", afirmă asociaţia.

Iniţiativa România acuză PSD că are acces şi foloseşte în folos propriu datele personale ale cetăţenilor cu drept de vot. "Acest fapt este confirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa nr. 341 în dosarul 4862/1/2013 (şi, ulterior, prin decizie definitivă)", scrie IR, referindu-se la decizia de condamnare definitivă a liderului PSD Liviu Dragnea.

Conform calculelor şi informaţiilor asociaţiei, pentru candidatul Cătălin Predoiu, PNL a adunat aproape 1000 de semnături pe oră în zile de week-end şi circa 16 semnături pe minut, "folosind prezumţia generoasă că echipele de campanie ar fi muncit 8 ore pe zi în continuu". Predoiu şi Pocora au fost validaţi în cursa electorală pe 21-22 aprilie de către organizaţie, iar pe 26 aprilie se vor înscrie oficial.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/denunt-penal-la-dna-impotriva-candidatilor-din-bucuresti-predoiu-turcescu-firea-si-piedone-15272161
15272161
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.