Deputat PNL: Ciolacu îl acoperă pe Rafila de teama ambiţiilor prezidenţiale ale acestuia
Atacurile PSD la adresa PNL, dar mai ales ironiile lui Marcel Ciolacu, sunt făcute doar pentru a deturna atenţia de la ministrul Alexandru Rafila şi de la nenorocirile din Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Capitală, spune deputatul PNL Alexandru Muraru.
„În loc să se ocupe de tragediile din sănătate, (Ciolacu - n.r.) preferă să facă glume şi să atace. În loc să ofere soluţii, se ascunde în spatele retoricii agresive, încercând să distragă atenţia de la eşecurile sale evidente. Menajându-l pe ministrul Sănătăţii, premierul Ciolacu se face complice la cele descoperite în Spitalul Pantelimon. Marcel Ciolacu nu doar că apără abuzatorii sexuali din universităţi, aşa cum a declarat public în cazul SNSPA, dar lipsa de empatie faţă de victimele de la Spitalul Pantelimon şi familiile acestora este pur şi simplu revoltătoare, în aceeaşi notă cu fuga de răspundere a ministrului Rafila. Arogantul din conducerea Executivului l-a acoperit mereu pe Rafila pentru ca i-a fost teamă de ambiţiile prezidenţiale ale acestuia, dar care acum îi complică drumul spre ceea ce va fi, de fapt, moartea lui politică: candidatura la prezidenţiale”, spune deputatul PNL, Alexandru Muraru.
Muraru spune că Marcel Ciolacu ezită să-şi anunţe intenţia de candidatură la alegerile prezidenţiale, „în plin scandal cu procurori la porţile spitalelor, aşa cum nu şi-a asumat preluarea şefiei Guvernului, în 2023, în momentul în care profesorii se aflau în stradă”.
Acesta îi atrage atenţia lui Ciolacu că „sprijinul politic acordat de PNL nu este necondiţionat”.
„Proiectele primarilor sunt blocate, dar Ciolacu, care nu a muncit o zi în viaţa lui, ne povesteşte despre investiţii, uitând să spună că singurele localităţi care s-au dezvoltat şi care au găsit soluţii financiare sunt cele administrate de primari liberali. Dacă primarii noştri ar fi stat în pixul premierului Ciolacu, fără să apeleze la fondurile europene, astăzi am fi avut o Românie îngropată în mocirlă. De la 1 septembrie reîncepe sesiunea parlamentară iar Marcel Ciolacu va da piept cu noua realitate politică. O realitate care va spulbera visul Cotroceniului pentru PSD. PS: Domnule Ponta, vă rog să îi daţi înapoi contul de Facebook domnului Ciolacu, poate are şi dânsul mesaje de guvernare de postat”, mai spune Alexandru Muraru.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro