Deputat ucrainian: Dacă Serbia „invadează” Kosovo, Ucraina este gata să acţioneze cu trupe pentru a-i apăra pe kosovari

Autor: Gabriel Negreanu Postat la 01 august 2022 145 afişări

Deputatul ucrainian Oleksiy Goncharenko a declarat, pe fondul tensiunilor din ultimele ore din Nordul Kosovo, că dacă Serbia „invadează” Kosovo, Ucraina este gata să acţioneze cu trupe pentru a-i apăra pe kosovari.

Deputatul ucrainian Oleksiy Goncharenko a declarat, pe fondul tensiunilor din ultimele ore din Nordul Kosovo, că dacă Serbia „invadează” Kosovo, Ucraina este gata să acţioneze cu trupele pentru a-i apăra pe kosovari.

Deputatul ucrainian a atacat regiumul de la Belgrad numindu-l "calul troian al lui Putin în Europa".

"Dacă Serbia invadează Kosovo, ar trebui să-i apărăm pe kosovari. Ucraina este gata să acţioneze cu trupele noastre pe teren. Rusia încearcă să înceapă un război agresiv. Exact după metoda lui Putin. Aşa cum am spus, Serbia este calul troian al lui Putin în Europa. Războiul oriunde în lume este teribil", a scris deputatul pe Twitter.

Tensiunile dintre Serbia şi Kosovo au escaladat după ce guvernul de la Pristina a anunţat o măsură care i-ar obliga pe sârbii din nordul ţării să solicite plăcuţe de înmatriculare auto emise de instituţiile de la Pristina. Duminică seara, protestatarii sârbi au parcat camioane pline cu pietriş şi alte utilaje grele pe drumurile care duc la cele două puncte de trecere a frontierei, Jarinje şi Bernjak, într-un teritoriu în care sârbii sunt majoritari. Poliţia din Kosovo a declarat că a fost nevoită să închidă punctele de trecere a frontierei.

Poliţia a declarat că s-au tras focuri de armă "în direcţia unităţilor de poliţie, dar din fericire nimeni nu a fost rănit". Sirenele de raid aerian au fost auzite timp de mai bine de trei ore în micul oraş Mitrovica de Nord, locuit în principal de sârbi.

În urma tensiunilor şi a consultărilor cu ambasadorii UE şi SUA, guvernul din Kosovo a declarat că îşi va amâna planul cu o lună.

Pacea fragilă din Kosovo este menţinută de o misiune NATO care are 3 770 de soldaţi pe teren.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
kosovo,
serbia,
ucraina,
europa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.