Deputatul USR Iulian Bulai către Cioloş: Abia aştept să fuzionăm din nou!

Autor: Andreea Tobias Postat la 31 mai 2022 31 afişări

Deputatul USR Iulian Bulai reacţionează la demisia lui Cioloş din USR publicând definiţia cuvântului „reper” şi afirmând: „PSD şi PNL se bucură de decizia ta! Abia aştept să fuzionăm din nou!”. Barna, postare ironică la adresa noului partid al lui Cioloş.

Deputatul USR Iulian Bulai către Cioloş: Abia aştept să fuzionăm din nou!

„REPER (def) 1. Corp sau sistem de corpuri la care se raportează poziţia unui corp fix sau mobil; semn sau obiect care uşurează orientarea sau care permite recunoaşterea unui sistem tehnic. Succes, Dacian Cioloş!”, a scris Iulian Bulai pe Facebook.

Deputatul precizează că nu înţelege decizia, dar o respectă: „PSD şi PNL se bucură de decizia ta! Abia aştept să fuzionăm din nou! Căpătăm experienţă şi învăţăm împreună!”.

Pe de altă parte, Dan Barna a postat un slogan modificat al lui Dacian Cioloş.

Cioloş a afişat pe Facebook mesajul: „Există o cale nouă. Există soluţii. Există o Românie mai bună. Există un REPER”, iar Barna a înlocuit cuvântul „REPER” CU „USR”: „Există o cale nouă. Există soluţii. Există o Românie mai bună. Există un USR”.

Europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoş Pîslaru, Alin Mituţa, Dragoş Tudorache şi Dacian Cioloş au demisionat marţi din Uniunea Salvaţi România. Cei 5 înfiinţează partidul REPER.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iulian bulai,
cioloş,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.