Dispută între România şi Israel privind activitatea muncitorilor români în colonii
O dispută diplomatică a apărut între România şi Israel după ce Bucureştiul a refuzat ca muncitori români să lucreze în colonii israeliene din Cisiordania, în contextul în care Uniunea Europeană critică activ activităţile de colonizare într-o zonă revendicată de palestinieni.
Potrivit postului de radio al armatei israeliene, citat de AFP, negocierile între guvernele de la Bucureşti şi Ierusalim privind sfera de activitate a muncitorilor români au eşuat în urmă cu un an, dar ambasada Israelului din România a relansat de curând discuţiile cu Executivul român.
Conform surselor citate, precedentul Guvern al României ceruse asigurări din partea Ministerului israelian de Externe că muncitorii români nu vor fi angajaţi pentru lucrări de construcţii în coloniile din Cisiordania. Guvernul israelian respinsese această solicitare.
Avi Primor, fost ambasador israelian în Germania şi la Uniunea Europeană, a explicat că România "nu face decât să urmeze politica UE, care nu este îndreptată împotriva Israelului, ci împotriva colonizării şi ocupaţiei".
"În contextul reluării negocierilor israelo-palestiniene, Guvernul israelian se pretează la tot felul de provocări, anunţând în cel mai dur mod posibil o serie de proiecte de construcţii în colonii", a precizat Avi Primor.
Uniunea Europeană a adoptat în iulie măsuri care vor intra în vigoare pe 1 ianuarie 2014 şi care prevăd încetarea cooperării cu instituţii şi companii israeliene care au activităţi în zone palestiniene şi siriene aflate sub control militar israelian.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro