Dmitri Medvedev: Viktor Ianukovici este în continuare preşedintele legitim al Ucrainei
Preşedintele ucrainean demis, Viktor Ianukovici, este în continuare preşedintele legitim al acestei foste republici sovietice, chiar dacă autoritatea sa este "nesemnificativă", a apreciat luni premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP.
"Da, autoritatea preşedintelui Ianukovici este aproape nesemnificativă, dar acest lucru nu şterge faptul că, potrivit Constituţiei ucrainene, el este şeful legitim al statului", a scris Medvedev într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook.
Rusia a acceptat să îi asigure protecţia lui Ianukovici pe teritoriul rus, reapărut vineri pentru prima dată de la destuirea sa pentru a susţine o conferinţă de presă în oraşul rusesc Rostov-pe-Don (sud).
Medvedev a asigurat că Rusia este dispusă să dezvolte "relaţii respectuoase cu ţara soră Ucraina", dar nu cu autorităţile interimare care îl înlocuiesc pe Ianukovici.
"Ucraina nu este pentru noi grupul de persoane care au preluat puterea după ce au vărsat sânge (...) încălcând Constituţia şi celelalte legi ale statului lor", a criticat el.
"Este vorba despre ţara întreagă. Oameni foarte diferiţi. Ucraineni, ruşi, tătari, evrei. Alte naţiuni care trăiesc în bună înţelegere", a adăugat el.
Mai mulţi oficiali ruşi au denunţat "fasciştii care au preluat puterea la Kiev".
Medvedev a subliniat, de asemenea, că dacă Ianukovici se face vinovat de crime, ar trebui angajată o procedură de destituire "conform Constituţiei ucrainene".
"Tot restul este arbitrar. Preluarea puterii. Iar acest lucru înseamnă că o astfel de ordine va fi extrem de instabilă. Se va termina printr-o nouă lovitură de stat. O nouă baie de sânge", a avertizat el.
"Rusia are nevoie de o Ucraină puternică şi stabilă. De un partener solvabil şi previzibil. Şi nu de un părinte sărac care îşi petrece timpul cerşind", a scris el.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro