DNA a ridicat documente depuse pentru o licitaţie la CE Oltenia chiar înaintea deschiderii ofertelor

Autor: Gigi Ciuncanu Postat la 29 ianuarie 2014 69 afişări

Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, miercuri, la Complexul Energetic Oltenia, din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru o licitaţie chiar cu o jumătate de oră înaintea deschiderii ofertelor.

Conform unor surse din cadrul companiei energetice, procurorii anticorupţie au ridicat plicurile în care erau depuse ofertele CFR Marfă şi ale Grupului Feroviar Român, condus de Gruia Stoica, valoarea estimată a contractului fiind de circa 48 de milioane de euro.

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), adus miercuri seară la sediul central al DNA, este urmărit penal pentru fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au mai spus că Stoica a fost adus la DNA încătuşat şi escortat de poliţişti, cu mandat, demersul având scopul de a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că omul de afaceri ar fi vizat într-un dosar legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia.

Grupul controlat de Gruia Stoica a vrut anul trecut să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă, însă tranzacţia nu s-a finalizat.

Astfel, vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie 2013, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CNLO,
PERCHEZIŢII,
/actualitate/dna-a-ridicat-documente-depuse-pentru-o-licitatie-la-ce-oltenia-chiar-inaintea-deschiderii-ofertelor-11988909
11988909
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.