Angela Merkel n-a scapat de eticheta de "doamna de fier", pe care o capata, fara consimtamantul lor, toate femeile care ajung sa conduca partide sau guverne. O eticheta pe care o vom folosi intr-una daca Merkel va deveni, in urma anticipatelor convocate de Gerhard Schröder pentru luna septembrie, prima femeie cancelar din istoria Germaniei.

Asemanarea dintre Angela Merkel si Margaret Thatcher, care a condus vreme de 11 ani Marea Britanie, tine mai mult de faptul ca amandoua sunt femei decat de un radicalism al viziunilor. Iar Merkel n-are nici charisma lui Thatcher, nici felul transant si autoritar de a fi, nici eleganta ei.

Drumul pe care l-a strabatut pana la nominalizarea de saptamana trecuta e unul de elev silitor, nu sclipitor. Si multi cred ca desemnarea unei femei protestante, divortate, din Est, drept candidat al unui partid cu radacini catolice, dominat de barbati, din Vest, e expresia disperatei crize de lideri in Uniunea Crestin Democrata (CDU).

Pe asta mizeaza, de fapt, si cancelarul Gerhard Schröder, cel care a pus in miscare - cel putin din punct de vedere tehnic - tavalugul care ameninta sa-l inlocuiasca in toamna cu o cucoana. Dupa devastatoarea infrangere pe care a suferit-o in Renania de Nord Westfalia - un land condus de 39 de ani de partidul sau -, Schröder a convocat alegeri anticipate pentru septembrie 2005.

Un gest care a amutit Germania - "o sinucidere politica", dupa cum l-au calificat analistii. Cancelarul a socotit pesemne ca oricum n-are nici un rost sa astepte sa moara de moarte buna in toamna lui 2006, cand i s-ar fi incheiat oricum mandatul, si sa-si joace sansa, fie si cu un tratament experimental si riscant.

Calculul lui Schröder e extrem de periculos, dar in fond corect. Mai intai, cancelarul i-a fortat pe crestin-democrati s-o nominalizeze in fuga si in cor - dar fara entuziasm - pe Angela Merkel pentru functia de cancelar. In al doilea rand, si-a prins adversarii cu garda jos, fara o platforma si fara sa-si fi rezolvat disputele interne cu partidul-frate din Bavaria, CSU. Si, in al treilea rand, Schröder a anuntat o campanie cum n-a vazut Germania: un fel de concurs de popularitate de inspiratie americana - "o campanie personalizata, focalizata pe cele doua figuri", dupa cum declara el acum doua saptamani unui jurnalist de la Die Zeit.

Sondajele din ultimele zile ii dau castigatori pe crestin-democratii lui Merkel cu aproape 50%, fata de 28-29%, cat aduna social-democratii din SPD. Daca optiunile nemtilor se vor conserva pana in toamna, Merkel va deveni, fara indoiala, cancelar. Daca insa vorbim de popularitatea celor doi lideri, Schröder o surclaseaza in toate sondajele. Cancelarul a invatat, in timp, sa joace cartea farmecului personal, iar extravagantele nu i-au adus nici blamul popular si nici nu i-au franat, implicit, ascensiunea spre putere.

Intr-o vreme in care Bill Clinton era sufocat de scandalul Lewinsky, Schröder aparea ca fiind prea putin sifonat de propriul scandal matrimonial in urma caruia fusese dat afara din casa, in 1997, de a treia nevasta, Hilu - tocmai isi marturisise legatura cu o jurnalista, care de altfel i-a si devenit sotia nr. 4. Cand un jurnalist a scris despre el, in 2002, ca-si vopseste parul, Schröder l-a dat in judecata si a si castigat - iar faptul ca si-a pus mintea cu un ziarist pentru atata lucru, fapt neobisnuit pentru un sef de guvern european, nu a parut sa aiba efecte asupra cotei la public.

Fata in fata cu Schröder - primul parlamentar din istoria Germaniei care facut senzatie tinand un discurs public fara cravata, caruia ii plac trabucurile fine si costumele italiene - sta Angela Merkel. O femeie de 51 de ani, crescuta in Germania de Est, protestanta, divortata si recasatorita, de profesie fizician. O femeie serioasa, mai degraba insipida, etichetata drept "plicticoasa" intr-un sondaj de anul trecut, imbracata in taioare lipsite de gratie, in culori domestice.

Cariera politica si-a inceput-o la 35 de ani; a intrat in CDU imediat dupa reunificarea Germaniei si a fost repede remarcata de Helmut Kohl, care avea sa-i devina mentor politic si care a adus-o la Bonn, punand-o mai intai ministru pentru problemele familiei si mai apoi ministru al mediului. In 1998, dupa aproape opt ani de politica, "fata lui Kohl", cum i se spunea, ajunsese secretar general al partidului de guvernamant.

Remarcabila a fost atitudinea ei in timpul scandalului pe marginea finantarii partidului, caruia Kohl i-a cazut in cele din urma victima: Merkel a fost primul dintre apropiatii cancelarului care s-a dezis de acesta si a cerut continuarea investigatiilor, iar gestul i-a adus respectul colegilor, care au ales-o, in 2000, presedinte al partidului. Devenea, astfel, prima femeie din Germania in fruntea unui partid parlamentar.

Un jurnalist a intrebat-o daca e dura. "Sa spunem doar ca sunt tenace", a raspuns. Intr-adevar, tenace e un cuvant potrivit: Merkel a inghitit galusca in 2002, cand partidul l-a desemnat pentru functia de cancelar pe Edmund Stoiber, influentul lider al CSU (partidul-frate al CDU aflat la putere in Bavaria), desi ea era presedinte al coalitiei. Stoiber a pierdut alegerile in fata lui Schröder cu o diferenta de doar 8.864 de voturi.

Merkel a tacut si a inghitit si scepticismul colegilor de partid, care n-o vedeau capabila sa conduca o coalitie conservatoare profund divizata si care o considerau prea timida si prea ezitanta pentru o palarie atat de mare ca sefia CDU. In decembrie 2004, Deutsche Welle se intreba daca nu cumva seria de ghinioane carora Merkel a trebuit sa le faca fata nu contura ipoteza unei tentative de puci pentru inlaturarea ei din functie, iar o colega din CSU redacta un raport, "Pledoarie pentru o noua directie", in care se plangea ca uniunea are "o imagine rece, tehnocratica, stearsa" si ca "nu vorbeste pe limba tinerilor si a orasenilor".

In februarie 2005, inaintea alegerilor din landul Schleswig-Holstein, Merkel era cu spatele la zid. Pierduse jumatate de an in lupte cu social-crestinii bavarezi pe marginea unui mult-disputat pachet de reforme medicale, iar capacitatea ei de a tine directia era pusa serios la indoiala. Raspunsul a venit la regionalele din Schleswig-Holstein, cand CDU a castigat spectaculos. A castigat si in Renania de Nord Westfalia, luna trecuta, intr-un autentic festival crestin-democrat: CDU a luat, intr-un land pe care social-democratii il conduc de 39 de ani, 44,8% din voturi. Rezultatul a zguduit din temelii partidul lui Schröder, care inca mai digera a noua infrangere consecutiva la regionale.

Factorul-cheie al infrangerii social-democratilor in Renania a fost economia, fireste. Germania are un somaj la cote postbelice (5 milioane de someri, adica 12%), stagnare economica (previziunile indica o crestere economica de doar 1% a celei mai mari economii europene), un sistem de asigurari sociale impovarator si o ciuda surda, neputincioasa, fata de orice investitor gata oricand sa-si mute spre Est operatiunile. Agenda 2010, pachetul de reforme propus de Schröder in 2003, n-a apucat sa dea rezultate. E prematur sa se vorbeasca despre un esec, dar germanii nu par sa mai aiba rabdare.

Pana in toamna, Schröder va trebui sa-si convinga alegatorii ca Merkel va face reforme si mai dure decat a facut el. Merkel, la randul ei, va trebui sa-si inghita zelul reformist si sa-si formuleze intentiile in termeni vagi. Din 2000, de cand a preluat conducerea partidului, a sustinut o agenda mai radicala decat cele ale predecesorilor sai, inclusiv reduceri de impozite pentru corporatii, restructurarea din temelii a asigurarilor sociale si simplificarea legislatiei muncii.

La ultima conferinta, CDU a adoptat propunerile lui Merkel, care prevad asigurari de sanatate la un nivel unic si redistribuirea taxelor proportionale cu veniturile. Merkel mai vrea eliminarea unor prevederi din legislatia care protejeaza locurile de munca si inlocuirea sistemului de negocieri colective nationale cu intelegeri locale intre sindicat si patronate, precum si reducerea influentei angajatilor in consiliile de administratie ale companiilor.

"Jumatate dintre cei care ar vota pentru ea nu vor reforme radicale", spune un analist de la Universitatea Gottingen, Franz Walter. Dar sondajele arata ca nici asta nu mai conteaza: nemtii pur si simplu s-au saturat de social-democrati.

Asa ca probabilitatea ca Merkel sa castige, in ciuda unei platfome mai severe decat cea a social-democratilor, e destul de mare. Ar deveni, astfel, cea mai puternica femeie din lumea vorbitoare de limba germana de la Maria Tereza incoace.