Doar in România: NU am inaugurat niciun kilometru de autostradă în 2016, dar avem 10.000 km drumuri de pământ
Reţeaua de autostrăzi din România nu s-a extins cu niciun kilometru în 2016, rămânând la lungimea totală de 747 de kilometri consemnată în 2015, în timp ce 10.424 de kilometri de drumuri (din care 15 naţionale) erau de pământ, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
La sfârşitul anului 2016, din totalul drumurilor naţionale, 35,2% (6.200 km) erau drumuri europene şi 4,2% (747 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 1,6% (280 km) erau drumuri cu 3 benzi, 10,3% (1.820 km) drumuri cu 4 benzi şi 0,1% (22 km) drumuri cu 6 benzi. Lungimea de 747 km de autostrăzi este similară celei consemnate la sfârşitul anului 2015 de aceeaşi statistică a INS.
„La 31 decembrie 2016, drumurile publice totalizau 86.080 km, din care 17.612 km (20,5%) drumuri naţionale, 35.361 km (41,1%) drumuri judeţene şi 33.107 km (38,4%), drumuri comunale. Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura reţelei de drumuri publice s-au înregistrat: 33.928 km (39,4%) drumuri modernizate (în proporţie de 91,7% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.068 km (24,5%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 31.084 km (36,1%) drumuri pietruite şi de pământ”, arată INS.
În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, „41,7% din lungimea drumurilor modernizate şi 50,5% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită”. De asemenea, „drumurile judeţene erau în proporţie de 38,6%, drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 42,2% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro