Dobânzile interbancare mai fac un salt: ROBOR la 3 luni a fost cotat luni la 3,19%, în creştere cu 2,5% faţă de vineri
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat luni, 7 februarie, la 3,19%, de la 3,11% vineri, prima zi în care indicele a crescut spectaculos după mai multe zile în care acesta stagnase la 3,05%.
Raportat la ziua de vineri, 4 februarie, indicele s-a majorat cu 2,57%, iar de la începutul anului, indicele a crescut cu 5,62%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BNR.
Tot luni, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,33%, faţă de cotaţia de 3,28% înregistrată vineri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 3,45%, de la 3,40 vineri.
Analiştii financiari estimează că indicele ROBOR la 3 luni va ajunge la 3,87% în următoarele 12 luni, potrivit celui mai recent sondaj realizat de CFA Society.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro