Dolarul se depreciază după realegerea lui Obama ca preşedinte al SUA
Dolarul s-a depreciat miercuri, ca urmare a speculaţiilor că realegerea democratului Barack Obama în postul de preşedinte al Statelor Unite va continua politicile monetare de stimulare a economiei, care tind să slăbească moneda americană.
Dolarul a trecut pe depreciere faţă de euro, după ce Obama l-a învins în alegeri pe republicanul Mitt Romney, potrivit estimărilor unor posturi americane de televiziune, potrivit Bloomberg. Dolarul australian s-a apreciat pentru a treia zi consecutiv, în timp ce acţiunile din Asia au avansat. Cererea pentru euro a fost limitată, întrucât Grecia se îndreaptă către un vot în parlament asupra unui pachet de măsuri de austeritate necesare pentru pachetul de ajutor extern. "Politica monetară va rămâne relaxată în mandatul lui Obama, astfel că dolarul va fi vândut. Vânzarea de dolari s-ar putea să nu dureze atât de mult, întrucât SUA se apropie de momentul activării automate a unui set de creşteri de taxe şi reduceri de cheltuieli", a declarat Michiyoshi Kato, vicepreşedinte la Mizuho Corporate Bank.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro