Într-o Europă îmbătrânită, refugiaţii ucraineni sunt de folos tuturor. Polonia vrea să-i păstreze. Dar îşi va mai reveni Ucraina fără ei?

Anton Voinescu este un om bun care-şi face datoria de cetăţean şi de om. Când a izbucnit războiul şi ucrainenii au început să se reverse puhoi în România şi Polonia, a făcut ceea ce mai toţi românii de felul lui au făcut – a donat bani şi haine. Este obişnuit să ajute în situaţii care impresionează. A donat sânge atunci când a fost cu Colectiv şi a cărat un rucsac plin cu tot ce trebuie într-un cătun izolat din Mehedinţi de care a aflat dintr-o emisiune la televizor. De data aceasta a făcut şi ceva în plus. A găzduit o tânără din Ucraina, cu acordul proaspetei sale soţii, cât a trebuit pentru ca aceasta să-şi găsească drumul spre Japonia, ajutată de agenţia de turism la care Anton lucrează.

Firma în sine pare să se fi specializat pe cazuri de ajutor altfel fără de speranţă. Mama Mariana este bătrână. În cătunul ei, Sălişte, n-o mai vizitează decât din când în când cei doi băieţi ai ei. Dar nu rămân acolo. Ea a rămas, a plecat de la oraş şi se luptă cu liniştea şi singurătatea în satul în care s-a născut. „Oamenii aceia din Ucraina? Păi să vină. Muncitori să fie. Fără om să-l muncească, pământul se strică”, spune mama Mariana cu regret. Pământul din Sălişte se strică. Bătrânii au murit, tinerii au plecat, satul este pustiu şi invadat de pădure. Casele, câte au mai rămas în picioare, îşi aşteaptă stăpânii. „Aştia ne mai trebuiau nouă”, exclamă într-o discuţie aprinsă un navetist în trenul spre Ploieşti. „E vorba de bani, îţi zic eu. E vorba că mai împuşcă ei nişte bani, organizaţiile astea, primăriile. Şi Putin nu face el de prost ce face. Pe ai noştri de ce nu-i ajută nimeni? Şi-ţi zic, că ştiu pe cineva care transportă ucraineni, refugiaţii aştia sunt plini de bani. Să-i vezi cum sunt îmbrăcaţi!”

Eliza este poloneză şi trăieşte în Polonia. Lucrează cu copiii, dar pretinde că urăşte oamenii. A învins cancerul şi a fost decorată de preşedintele ţării pentru munca ei cu… oamenii. Până la război, ucrainenii i se păreau o ciudăţenie. Dădea de ei unde nici nu se aştepta. Odată a fost uimită când i-a cerut informaţii şoferului de autobuz, iar acesta i-a răspuns în ucraineană. S-au înţeles până la urmă în engleză. Eliza a plâns când urmărea la televizor ştirile despre războiul din Ucraina şi valurile de refugiaţi. Polonia a fost prima care s-a mobilizat pentru a-i ajuta, iar Eliza n-a ezitat – bani, haine şi mâncare, aşa cum au făcut jumătate dintre adulţii din Polonia în primele săptămâni ale crizei. Dacă Rusia a invadat cu armata Ucraina, Polonia a mobilizat o armată de voluntari care să-i ajute pe refugiaţi.

Stoian Bogdanov este bulgar. Cât e ziua de lungă, măsoară din scaunul lui din faţa cârciumii săteşti strada pustie în lung şi în lat. Nici pisicile întinse leneşe pe trotuar nu se mai mişcă. „Ucraineni?” spune el. „N-am văzut. Nimeni nu mai ajunge pe aici. Şi dacă vin, ce să facă? Bulgarii au plecat că n-aveau de muncă. Aici nu mai vine nimeni.” Bulgaria, cea mai săracă economie est-europeană, suferă cel mai dramatic declin al populaţiei din UE. Sate întregi zac depopulate chiar la periferia celor câteva oraşe mari.

Polonia are şi deficit de profesori. Din sistemul de învăţământ lipsesc peste 13.000 de profesori (posturi vacante), iar în realitate ar trebui chiar 20.000 de profesori. Din toamnă vor fi 400.000 de elevi ucrainieni înscrişi la şcoală în Polonia. Cu toate acestea, ucrainienii nu vor să se angajeze în învăţământ pentru că ei câştigă mai bine la Biedronka (Buburuza), un mare lanţ de magazine universale.

Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, Polonia voia cât mai mulţi muncitori ucraineni. Aceştia au ajutat cea mai mare economie est-europeană să nu simtă criza forţei de muncă din regiune atât de acut precum o simt ţările vecine. După invazie, refugiaţii au ajutat cu banii lor consumul intern, ultimul bastion de creştere economică în faţa perturbărilor cauzate de război, de criza energetică şi de inflaţie. Guvernul polonez şi populaţia au adunat miliarde de euro pentru a-i ajuta pe refugiaţii ucraineni, o încurajare pentru aceştia să rămână acolo definitiv. Dar cât de corect este acest lucru faţă de Ucraina, stat considerat prieten special?

În casa familiei Truşcenkov, apelul telefonic a venit pe 24 februarie la ora 6:30 dimineaţa, la doar câteva ore după ce Rusia a invadat Ucraina. A fost un colac de salvare, scrie Bloomberg. „Haideţi încoace, apartamentul nostru va fi al vostru de la începutul lunii viitoare”, le-a spus un prieten, telefonând de la sute de kilometri distanţă, din Varşovia. Era o ofertă bună de subînchiriere. Aşa a început călătoria care a adus 11 oameni purtând numele Truşcenkov – şase adulţi şi cinci copii – din toată Ucraina într-un apartament înghesuit la parter din capitala Poloniei. „Am ajuns doar cu periuţele de dinţi şi ceva din aurul familiei”, spune Olga, în vârstă de 38 de ani, mamă a doi copii. Au fost patru zile obositoare pe drumuri. În Polonia, familia s-a bazat pe bunătatea unui popor străin. Hainele second-hand au ajuns rapid la uşa lor.

Au primit câte 500 de zloţi (107 euro) de fiecare copil în fiecare lună de la guvern. Dar chiria lor era de 6.000 de zloţi (1.300 euro) şi cheltuiseră cei mai mulţi bani în timpul fugii din Ucraina. „Toate economiile noastre s-au scurs ca apa prin sită în primele zile deoarece a trebuit să plătim la hoteluri şi pentru combustibil”, spune Zoia, bunica, în vârstă de 67 de ani. Aveau nevoie de locuri de muncă, şi asta cât mai repede. Indiferent dacă familiile precum Truşcenkov îşi găsesc de muncă, se întorc acasă sau merg mai departe, miza este enormă pentru Polonia. A ieşit din precaritatea din epoca comunistă pentru a atinge unul dintre cele mai înalte standarde de viaţă din Europa de Est. Astăzi, ţara se confruntă cu lipsă de forţă de muncă şi are o populaţie îmbătrânită. Rata şomajului în luna mai a fost de doar 2,7%, a doua cea mai scăzută din Uniunea Europeană, după Cehia.

Oricât de crud ar fi, războiul din Ucraina ar putea supraalimenta cu populaţie  economia Poloniei de 660 de miliarde de euro. Ţara găzduieşte peste 2 milioane de refugiaţi, un număr uimitor pentru o naţiune de 38 de milioane. Este ca şi cum un oraş mediu şi-ar dubla populaţia. În primele săptămâni de război, numai populaţia Varşoviei a crescut cu peste 15%. Şi guvernul Poloniei, şi angajatorii polonezi doresc ca un număr cât mai mare de oameni să rămână definitiv în ţară. Nou-veniţii au calităţi căutate. În familia Truşcenkov, Olga predă engleza, mama ei este medic pensionar, iar nepoata este contabil. Însă Polonia este mai scumpă decât Ucraina, şi are propriile probleme.

Înainte de război, Polonia avea un deficit de aproximativ 2 milioane de apartamente, potrivit think tankului Heritage Real Estate din Varşovia. Chiriile au crescut cu 20% de atunci. La gara centrală din Varşovia, panouri în engleză şi ucraineană îi avertizează pe refugiaţi că cele mai mari oraşe ale Poloniei sunt supraaglomerate şi le spun că au şanse mai mari de a găsi locuri de muncă şi locuinţe în oraşele mai mici. Şcolile sunt copleşite. Polonia are şi deficit de profesori. Din sistemul de învăţământ lipsesc peste 13.000 de profesori (posturi vacante), iar în realitate ar trebui chiar 20.000 de profesori. Din toamnă vor fi 400.000 de elevi ucrainieni înscrişi la şcoală în Polonia. Cu toate acestea, ucrainienii nu vor să se angajeze în învăţământ pentru că ei câştigă mai bine la Biedronka (Buburuza), un mare lanţ de magazine universale. Apoi, există o barieră lingvistică; deşi ucraineana poate fi folosită în conversaţii ocazionale cu vorbitori de poloneză, poloneza este necesară la locul de muncă. „Iniţial am fost ca un câine – doar înţelegeam, nu puteam vorbi”, spune Olga despre poloneza ei.

Ca mai tot timpul, spaţiul şi banii sunt puţini pentru cei din familia Truşcenkov – o străbunică doarme pe o canapea în sufragerie – dar ei ştiu cât de norocoşi sunt. „Este un lux în comparaţie cu oamenii care trebuie să locuiască împreună în centrele pentru refugiaţi amenajate în săli de expoziţie”, spune Zoia. „Avem un acoperiş sigur deasupra capetelor noastre.”

Oricât de crud ar fi, războiul din Ucraina ar putea supraalimenta cu populaţie  economia Poloniei de 660 de miliarde de euro. Ţara găzduieşte peste 2 milioane de refugiaţi, un număr uimitor pentru o naţiune de 38 de milioane. Este ca şi cum un oraş mediu şi-ar dubla populaţia. În primele săptămâni de război, numai populaţia Varşoviei a crescut cu peste 15%.

Totuşi, sunt sfâşiaţi de gândul la viitor. Câştigul Poloniei este pierderea Ucrainei. Economia ţării lor de origine va scădea probabil cu cel puţin 40% în acest an şi nu-şi va reveni până când refugiaţii nu se vor întoarce, potrivit lui Oleg Ustenco, consilier al preşedintelui Ucrainei. Soţul Zoiei, Volodimir, îşi aminteşte de aşteptarea de 48 de ore a familiei la punctul de trecere a frontierei din Zosin-Ustiluh din Ucraina. Imaginile îl bântuie: femei cu copii, paporniţe şi rucsacuri în cărucioare, trecând cu greu prin ploaie şi zloată. „Am simţit că viitorul Ucrainei pur şi simplu pleacă”, spune el.

În bucătării, pensiuni, clinici şi birouri de asistenţă socială, societatea poloneză nu face economii pentru a-i face pe ucraineni să se simtă bineveniţi. În primele trei luni ale războiului, cetăţenii au cheltuit 2 miliarde de euro pe ajutor, estimează Institutul Economic Polonez, iar guvernul a promis 3,3 miliarde euro pentru acest an. Peste 1,2 milioane de ucraineni au primit numere de securitate socială, ceea ce le oferă acces la asistenţă medicală, educaţie şi beneficii sociale. În iulie, guvernul a lansat un site web în poloneză, ucraineană şi engleză pentru refugiaţii care îşi caută locuri de muncă. Şcolile oferă cursuri de poloneză; agenţiile neguvernamentale oferă îngrijire pe timp de zi pentru ca părinţii cu copii mici să poată lucra. Până la sfârşitul lunii iulie, 385.000 de refugiaţi ucraineni şi-au găsit locuri de muncă de când au ajuns în Polonia, potrivit ministerului muncii.

Cercetătorii şi grupurile de afaceri estimează că 20% până la 50% dintre refugiaţii ucraineni ar putea rămâne după război. Aceasta ar însemna 1 milion de oameni, tot atâţi ucraineni câţi s-au reinstalat în Polonia în cei opt ani de dinaintea războiului. Pawel Dobrowolski, economist-şef la Fondul polonez de dezvoltare, numeşte tehnic afluxul un „şoc pozitiv mare pe partea ofertei”. El spune că migranţii, în principal din Ucraina, au contribuit la a menţine economia Poloniei la unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere din Europa în ultimii ani. În primul trimestru, PIB-ul a crescut cu 8,5% faţă de anul precedent.

Firmele agăţă semne în care arată că fac angajări. Compania austriacă de construcţii Strabag estimează că sectorul de profil are nevoie de 100.000 de muncitori. „Sperăm că majoritatea refugiaţilor care au ajuns în ţara noastră vor rămâne aici”, spune Wojciech Trojanowski, CEO al subsidiarei din Polonia. Compania a acordat concediu plătit câtorva zeci de lucrători ucraineni care s-au întors acasă pentru a lupta în război. Şi se aşteaptă ca aceştia să se întoarcă.

Şi profesiile fac angajări. În oraşul Lodz, la 70 de kilometri vest de Varşovia, BZB Projekt, un studio de proiectare în construcţii, are acum trei ucrainence – doi arhitecţi şi un contabil – printre cei 45 de angajaţi. „Această afacere are un rol de jucat în construirea de poduri unde nimeni altcineva nu poate”, spune Bartlomiej Zgorzelski, care conduce firma. JPMorgan Chase & Co. intenţionează să angajeze până la 50 de refugiaţi în Varşovia pentru poziţii în finanţe, resurse umane şi operaţiuni. De asemenea, îi va ajuta pe noii salariaţi să găsească locuinţe şi îngrijire pentru copiii preşcolari. Concurenţa este acerbă; 1.400 de persoane au aplicat.

În primele săptămâni de după invazie, 51% dintre adulţii polonezi au cumpărat articole pentru refugiaţi, potrivit unui sondaj publicat în iulie de Institutul Economic Polonez, un think-tank finanţat de stat. Dar, în decurs de două luni, proporţia din populaţie care făceau acest lucru a scăzut la 39%, în timp ce ponderea celor care făceau donaţii în numerar a scăzut la 33%, de la 46% înainte.

„Dacă vrem cu adevărat ca ucrainenii să rămână, trebuie să încercăm să-i ajutăm mai mult să-şi facă o viaţă aici”, spune Anna Rulkiewicz, CEO la Lux Med, o reţea de clinici de sănătate deţinută de compania din Marea Britanie Bupa. „Refugiaţii ucraineni ar putea fi o mană cerească pentru Polonia, având în vedere provocările demografice ale ţării.” Pentru a uşura criza locuinţelor, corporaţiile donează camere de hotel şi clădiri. Colosul industrial german Siemens a transformat 28.000 de metri pătraţi de birouri din Varşovia într-un adăpost pentru 160 de ucraineni. În iulie, Volodimir şi Zoia au primit un răgaz temporar din apartamentul lor multigeneraţional prin amabilitatea oraşului Varşovia. Primăria plăteşte pentru ca ei să poată sta trei luni într-un hotel de trei stele, o locuinţă temporară pentru 200 de ucraineni. „Nu am mai dormit atât de bine de pe vremuri”, spune Volodimir.

Există semne peste tot că Polonia se adaptează la nou-veniti. Anunţul  „Vorbim ucraineană” în alfabetul chirilic a apărut în magazine. Bancomatele şi casele automate din supermarketuri afişează instrucţiuni în limba ţării vecine. Au apărut restaurante noi, cu meniuri ucrainene – mirosuri şi gusturi de acasă. Olga şi-a pierdut apartamentul de acasă, din Irpin, de lângă Kiev. Pereţii s-au prăbuşit iar unde era baia acum se cască un gol imens. Mamă a doi copii, ea a fost prima care şi-a găsit de lucru în Varşovia.  În Irpin, Olga preda engleză. Soţul ei a rămas acolo pentru a lupta. La două săptămâni după sosirea în capitala Poloniei,  ea a devenit asistentă într-o şcoală primară, unde a ajutat elevii ucraineni să se pregătească pentru cursuri. Ea se aşteaptă să înceapă să predea limba engleză cu normă întreagă când va începe anul şcolar în septembrie. Nu după mult timp, şi mama ei şi-a găsit de lucru datorită pregătirii medicale. Lux Med, operator de clinici sanitare, făcea angajări. O mie de medici şi asistenţi ucraineni au aplicat pentru 150 de posturi. La două zile după ce a văzut o postare online, Zoia s-a angajat la unul dintre centrele companiei din Varşovia, care deserveşte gratuit 200 de refugiaţi ucraineni pe zi. Contractul ei este valabil până la sfârşitul lunii septembrie. Când trebuie, traduce pentru pacienţii ucraineni, ajutându-i să completeze chestionare şi să stabilească programări.

La aproape 70 de ani, după o viaţă de pregătire în profesie, reporneşte la drum ca asistent medical. Ea speră că odată ce acreditările ei ucrainene vor sosi, ea va putea renunţa la statutul de pensionar pentru a face ceea ce îi place – să salveze vieţi ca medic de urgenţă. Lux Med îi ajută pe medici să treacă peste birocraţie în a obţine o licenţă pentru a practica medicina. Cu tot ajutorul oferit de Polonia, Zoia vede dovezi că ucrainenii se îndreaptă spre alte ţări. Pe mulţi ea îi ajută cu examenele medicale necesare pentru cererile de viză pentru SUA sau Canada. Oksana Drahan, nepoata ei în vârstă de 38 de ani, lucra pe post de contabil în Ucraina.  La Varşovia n-a reuşit să-şi găsească un loc de muncă stabil pentru că nu vorbeşte poloneză. Cu doi copii mici, ea se descurcă cu veniturile din curăţarea caselor, din vânzarea unor păpuşi pe care le face singură şi din croşetarea unor hăinuţe, vândute online.

Fiica Zoiei, Tetiana, 46 de ani, care are un băiat de 18 ani, se gândeşte să se mute în Italia. Acolo se va reîntâlni cu cealaltă soră a ei, Irina, care locuieşte în Bologna alături de cei cinci copii ai ei şi soţul italian. Soţul Zoiei s-a chinuit şi el să-şi găsească de lucru. Volodimir a rezistat doar patru ore la primul său loc de muncă, unde instala izolaţie pe ţevile din clădiri. Era prea solicitant din punct de vedere fizic pentru un bărbat de 67 de ani. Apoi a aplicat pentru a fi curier la serviciul de livrare DHL, dar nu cunoştea Varşovia suficient de bine pentru a naviga pe străzi. La patru săptămâni de la sosire şi încă şomer, începea să-şi piardă speranţa. Căutând pe internet, a dat peste o slujbă care i-a stârnit interesul – să ajute refugiaţii la Centrul de Asistenţă pentru Familie din Varşovia, o clădire cu patru etaje în centrul oraşului, care găzduieşte 132 de ucraineni. Şi s-a angajat. Multe din astfel de poveşti n-ar fi fost posibile dacă Polonia n-ar avea o armată de voluntari şi oameni plătiţi care să ajute. A ajutat enorm şi populaţia, arată Financial Times.

În primele săptămâni de după invazie, 51% dintre adulţii polonezi au cumpărat articole pentru refugiaţi, potrivit unui sondaj publicat în iulie de Institutul Economic Polonez, un think-tank finanţat de stat. Dar, în decurs de două luni, proporţia din populaţie care făceau acest lucru a scăzut la 39%, în timp ce ponderea celor care făceau donaţii în numerar a scăzut la 33%, de la 46% înainte. Cu toate acestea, polonezii au donat aproape 10 miliarde de zloţi (2 miliarde de euro) pentru a-i ajuta pe ucraineni între sfârşitul lunii februarie şi sfârşitul lunii iunie, depăşind contribuţiile lor caritabile pentru întregul an 2021, arată sondajul. Acesta a atribuit declinul recent unor factori care variază de la „epuizare morală” la sentimentul că, pe măsură ce refugiaţii s-au instalat, au nevoie de mai puţin ajutor. Reducerea sprijinului vine pe măsură ce gospodăriile poloneze se confruntă ele însele cu neajunsuri. Ţara are una dintre cele mai ridicate rate ale inflaţiei din Europa – 15,6% în iulie – cauzată parţial de războiul din Ucraina.