Două opere de artă de Banksy, estimate la 1 milion de dolari, scoase la licitaţie în septembrie

Autor: Florin Badescu Postat la 30 iulie 2015 148 afişări

Două picturi murale realizate de cunoscutul artist stradal Banksy în Betleem şi Detroit, estimate împreună la suma de 1 milion de dolari, vor fi puse în vânzare la o licitaţie ce fi organizată de casa Julien's Auctions, pe 30 septembrie, la Los Angeles, informează bbc.com.

Prima dintre ele, "Donkey Documents", prezintă un măgar ale cărui acte de identitate sunt verificate de un soldat. Pictura a fost realizată pe o barieră care desparte Cisiordania de Israel, în 2007.

Cealaltă, intitulată "I Remember When All This Was Trees", a fost pictată pe zidurile unei fabrici abandonate din Detroit, în 2010.

Potrivit estimărilor, cele două picturi murale ar putea fi vândute cu suma totală de 1 milion de dolari.

Opera din Detroit este deţinută de o mică galerie de artă non-profit şi va fi vândută pentru a strânge fonduri în beneficiul programelor artistice comunitare.

Reprezentanţii casei Julien's Auctions nu au dezvăluit numele persoanelor care au dislocat cea de-a doua operă din zidul pe care a fost realizată şi nici numele beneficiarilor acestei vânzări.

Acea operă de artă va fi expusă la Londra.

Dislocarea operelor de artă de pe suporturile lor originale reprezintă o acţiune controversată, iar numeroşi specialişti afirmă că acest lucru diminuează valoarea operei în sine.

Donkey Documents. Foto: Facebook Banksy

I remember when all this was trees. Foto: Facebook Bansky

Extragerea recentă a unei picturi murale realizată de Banksy pe zidul unui magazin din nordul Londrei a generat multe proteste, însă acest lucru nu a oprit pictura să se vândă în cele din urmă cu peste 750.000 de lire sterline (1.171.200 dolari).

Banksy a devenit un pictor extrem de apreciat în universul artistic, fiind celebru pentru desenele sale de tip graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială.

Banksy a apărut şi a regizat documentarul "Exit Through the Gift Shop", în care îşi prezintă opera, fără a-şi dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.

Banksy, care îşi ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, este originar din Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei. Artistul britanic combină adeseori în operele sale umorul şi arta subversiunii: el şi-a exercitat arta pe zidurile din New Orleans, după uraganul Katrina, dar şi pe zidul din Cisiordania care îi separă pe israelieni de palestinieni.

Banksy, un reprezentant al curentul street art, este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.

În 2009, el şi-a instalat 100 de opere în muzeul de artă din Bristol chiar în faţa oficialilor prezenţi la un vernisaj. În trecut, Banksy a reuşit să introducă pe ascuns în incinta Disneyland o statuie în mărime naturală ce reprezenta un deţinut de la Guantanamo.

În toamna anului 2013, operele sale au fost prezentate într-o expoziţie inedită pe zidurile clădirilor din New York. Desenele artistului britanic au fost protejate cu grilaje şi agenţi de pază.

În luna ianuarie 2015, o colecţie ce include 32 de desene create de Banksy a fost vândută cu aproape 435.000 de lire sterline (580.000 de euro) la o licitaţie organizată în Marea Britanie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BANKSY,
LICITATIE,
arta,
vanzare
/actualitate/doua-opere-de-arta-de-banksy-estimate-la-1-milion-de-dolari-scoase-la-licitatie-in-septembrie-14658148
14658148
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.