LIVE: ZF Real Estate by Storia.ro - De ce aleg mulţi dintre români locuinţe vechi şi plătesc cash în 2024?

Dragu: Unele medicamente ar putea să dispară de pe piaţă, din cauza măsurilor fiscale

Autor: Andreea Tobias Postat la 02 octombrie 2023 25 afişări

​Impozitul pe cifra de afaceri în cazul companiilor din farma ar putea duce la dispariţia unor medicamente de pe piaţă, avertizează la RFI vicepreşedinta USR Anca Dragu.

Dragu: Unele medicamente ar putea să dispară de pe piaţă, din cauza măsurilor fiscale

Fostul ministru de Finanţe spune despre pachetul de măsuri fiscale că angajarea răspunderii Guvernului "se poate face pe o lege, nu pe un ghiveci de legi". Ea se declară "foarte curioasă ce argumente va găsi Curtea Constituţională (CCR), încât să spele această lege a Guvernului Ciolacu".

Anca Dragu explică de ce este neconstituţional pachetul de măsuri fiscale, în opinia sa: "În primul rând, neconstituţională este maniera prin care a fost adoptat acest pachet, această angajare a răspunderii. Avem o decizie a CCR care explică articolul din Constituţie care reglementează această manieră de trecere a unor legi şi arată CCR că această procedură se poate aplica în situaţii de urgenţă. De asemenea, angajarea se poate face pe o lege, nu pe un ghiveci de legi, pe un pachet, că ei de fapt modifică acolo foarte multe legi, este mai degrabă un program de guvernare pe care ei îl transformă într-un fel de proiect de lege (...). Apoi, pe fond, se încalcă diferite alte legi, Codul Fiscal este cel mai important când vorbim despre fiscalitate, iar Codul Fiscal arată că creşterile de taxe şi impozite pot avea loc cu şase luni înainte decizia luată înainte de aplicare şi de la 1 ianuarie anul următor".

Vicepreşedinta USR spune ce aşteptări are de la CCR în cazul măsurilor fiscale: "Sunt foarte curioasă ce argumente va găsi Curtea Constituţională, încât să spele această lege a Guvernului Ciolacu (...). Nu e vorba de aşteptarea unei anume decizii, dar uitându-ne la componenţa Curţii şi văzând anumite decizii din ultima perioadă, care îmi pare foarte rău, dar nu par a fi extrem de coerente şi nici independente, atunci da, poate că se creează o anume senzaţie că această Curte va dori mai degrabă să spele legea Ciolacu".

Anca Dragu spune ce efecte va avea pachetul de măsuri fiscale: "Asupra economiei va avea un efect foarte rău, foarte rău. Fiecare om care munceşte cinstit va plăti mai mult către stat, dar nu va obţine nimic mai mult de la stat. Va plăti mai mult prin taxe şi impozite plătite direct şi aici mă refer la cei care se află în aceste trei categorii de salariaţi, în IT, în construcţii şi în agricultură şi industria alimentară. Apoi, vor fi plăţile mai mari, prin faptul că vor creşte preţurile (...). Apoi, impozitul pe cifra de afaceri, de fapt, pe venitul firmelor. Este foarte grav. Degeaba vântură această poveste că de fapt noi ne luptăm cu ăia care nu plătesc. Păi, ai ANAF, domnule, ai inspectori, ai Antifraudă. De ce nu se duc aceia după cei care nu plătesc, de ce trebuie să creştem toate aceste costuri, care vor însemna, atenţie, inflaţie şi penuria unor bunuri de pe piaţă? Această cifră de afaceri suplimentară pentru companiile din farma ar putea duce şi asta e foarte grav la dispariţia unor medicamente de pe piaţă".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dragu,
medicamente,
măsuri fiscale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.