E cunoscută în toată lumea, dar a venit cu o idee INCREDIBILĂ şi toţi au rămas şocaţi! A uimit cu frumuseţea ei, iar acum vrea să treacă la "next level"
O ştire din schiul alpin a făcut înconjurul lumii în ultimele 24 de ore. Federaţia Statelor Unite de Schi şi Snowboard (USSA) a făcut o propunere formală Federaţiei Internaţionale de Schi pentru ca Lindsey Vonn să poată lua startul în întrecerile masculine de coborâre din Cupa Mondială!
Lindsey Vonn (32 ami) este personalitatea cu cea mai bună imagine din schiul feminin mondial în ultimul deceniu, după ce a obţinut nu mai puţin de 77 de victorii în Cupa Mondială, record absolut, şi 130 de clasări pe podium.
De aproape un deceniu, sportiva a lansat ideea de a concura şi împotriva bărbaţilor, iar această intenţie s-a materializat acum şi printr-o propunere oficială către Federaţia Internaţională de specialitate. Lindsey Vonn se antrenează de o bună bucată de timp cu băieţi din diferinte echipe naţionale în probele de coborâre. Iar la timpii neoficiali chiar a reuşit să-i învingă pe câţiva.
Este adevărat, într-un concurs, lucrurile vor sta, probabil, diferit. Specialiştii ”istorici” nu cred că sportiva i-ar putea învinge vreodadă pe cei mai buni bărbaţi la coborâre, în timp ce Vonn a recunoscut într-un interviu acordat în acest an, în luna martie, că nu ştie exact cum se va comporta. ”Acesta este şi motivul pentru care vreau să încerc. Iar bărbaţii cu care am discutat sunt de acord, ar aduce şi mai multă atenţie către cursele de schi. De ce să nu încercăm?”, a susţinut Lindsey.
Cititi mai multe pe www.prosport.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro