Economia a crescut în primul trimestru din 2024 cu 0,1%, susţinută în special de sectorul IT&C, de administraţia publică şi impozitele nete pe produs, în timp ce comerţul, industria şi construcţiile au avut un impact negativ
Economia a crescut în primul trimestru din 2024 cu 0,1%, pe serie brută, faţă de perioada similară din 2023, avansul fiind sustinut în special de sectorul IT&C, de administraţia publică şi impozitele nete pe produs, în timp ce comerţul, industria, construcţiile şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice au avut un impact negativ, arată datele INS publicate vineri.
Astfel, pe categorii de resurse, Informaţiile şi comunicaţiile au contribuit cu 0,2% la creşterea PIB, cu o pondere de 8,9% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 2%.
Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii au avut o contributie similară, de 0,2%, cu o pondere de 2,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 7%.
Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială (+0,1% la creşterea PIB) au avut o pondere de 15% la formarea PIB şi au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 0,9%, ia impozitele nete pe produs (+0,6%) au avut o pondere de 8,3% la formarea PIB şi o creştere a volumului lor cu 6%.
O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,2%), cu o pondere de 18,3% la formarea PIB şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 1,1%.
De asemenea, sectorul de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante a avut un impact negativ de -0,4%, cu o pondere de 23,9% la formarea PIB.
Ajustat sezonier, PIB a avut un avans anual de 1,8% în T1 2024.
Comparativ cu T4 2023, în primele trei luni din acest an economia a crescut cu 0,4%.
Pe categorii de utilizări, creşterea economiei în primul trimestru a fost influentată pozitiv de consumul populatiei, al cărui volum s-a majorat cu 3,3%, contribuind cu +2,2% la creşterea PIB, dar şi de consumul administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 3,9%, contribuind cu +0,3% la creşterea PIB.
De asemenea, formarea brută de capital fix (investitiile în economie) a contribuit cu 1,3% la creşterea PIB, după majorarea cu 6,6% a volumului.
De partea cealaltă, variatia stocurilor şi exportul net au avut un impact negativ asupra creşterii economice, de -1,6%, respectiv 2,6%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro