Economia Germaniei a încetinit peste aşteptări, iar cea a Franţei a avansat cel mai mult în doi ani
Economia Germaniei a încetinit peste aşteptări în primul trimestru, la o creştere de 0,3%, în timp ce PIB-ul Franţei a înregistrat un avans de 0,6%, cel mai rapid din ultimii doi ani, potrivit datelor publicate miercuri de institutele de statistică din cele două ţări, transmite Bloomberg.
Analiştii anticipau o creştere economică de 0,5% în Germania şi de 0,4% în Franţa.
În ultimul trimestru al anului trecut, PIB-ul Germaniei a avansat cu 0,7%, în timp ce economia franceză a stagnat.
"Judecând împreună cu creşterea stelară din trimestrul patru, economia germană merge destul de bine. Este posibil ca estimările din ultimele luni să fi fost ceva prea optimiste", a declarat Ralph Solveen, director pentru cercetări economice la Commerzbank.
Germania, cea mai mare economie din Europa, este pe cale să depăşească creşterea economică din zona euro în următorii doi ani, având în vedere că Franţa şi Italia nu au adoptat încă reformele necesare să susţină redresarea, în timp ce situaţia din Grecia afectează încrederea în economia regiunii.
Economia Spaniei a avansat în primul trimestru cu 0,9% şi va înregistra în acest an un avans al PIB de două ori mai rapid decât cel al zonei euro, conform estimărilor.
Banca Centrală Europeană a cerut guvernelor să se folosească de timpul câştigat de programul de suplimentare a lichidităţilor cu 1.100 miliarde de euro pentru a adopta măsurile structurale care să asigure creşterea economică pe termen lung.
Analiştii anticipează că zona euro a consemnat o creştere de 0,4% în primul tremestru, după un avans de 0,3% în trimestrul anterior.
Eurostat urmează să publice date referitoare la creşterea economică din regiune în cursul acestei zile.
Comisia Europeană a îmbunătăţit în această lună prognoza economică pentru zona euro, estimând o creştere de 1,5% în 2015.
Euro este în urcare cu 0,3%, la 1,1250 dolari pe unitate. Randamentul obligaţiunilor germane pe termen de 10 ani este în declin cu 0,02 puncte procentuale, la 0,65%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro