Ediţia a VI-a a Premiilor de Excelenţă IAA

Autor: Paula Rusanu Postat la 31 ianuarie 2014 66 afişări

Cei mai buni reprezentanţi ai industriei de publicitate vor fi premiaţi pe 25 februarie în cadrul celei de a VI-a ediţii a Premiilor de Excelenţă IAA. Gala de Premiere va avea loc la Ateneul Român.

Premiile de Excelenţă IAA au fost lansate în  2008 şi au ca obiectiv recunoaşterea publică a acelor personalităţi care, prin faptele şi atitudinea lor profesională, au inspirat şi au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea industriei de marketing şi comunicare.

Cea de a VI-a ediţie propune comunităţii de marcomm din România o structură nouă de premii - organizate pe cele trei categorii reprezentative: advertiseri, agenţii şi companii de media.

Pe lângă premiile pe categorii şi premiile speciale la nivel de industrie, pentru a marca aniversarea a 20 de ani de existenţă a IAA în România, Consiliul Director IAA va acorda o serie de Diplome de Excelenţă pentru întreaga activitate.

Nominalizările se fac în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2014, de către orice membru IAA, prin completarea formularului care se poate descărca de aici.

Nominalizaţii vor fi evaluaţi de cele trei comitete de jurizare: Consiliul Director IAA, Senatul IAA şi un grup de Laureaţi ai ediţiilor precedente ale Premiilor de Excelenţă.

Detalii despre categorii, formulare, criterii etc. găsiţi pe www.iaa.ro, secţiunea dedicată premiilor sau la office@iaa.ro.

Pentru ediţia din 2014 vor fi următoarele categorii de premii:

Companii/Advertiseri

- Excelenţă în Marketing General (Marketing Management, Brand Management)

- Excelenţă în Marketing Specializat (Media Management, CRM, Sports Marketing, Cercetare de Piata etc.)

- Excelenţă în Relatii Publice

- Excelenţă în Responsabilitate Socială

Agenţii

- Excelenta în Creaţie Publicitară (ATL, BTL, Digital)

- Excelenta în Managementul Comunicării (Client Service, Strategie, Cercetare de piata)

- Excelenta în Operaţiuni de Media (Negociere, planificare, strategie)

- Excelenta în Relaţii Publice

Media

- Excelenţă în Informare şi Educare TV

- Excelenţă în Informare şi Educare Non TV

- Excelenţă în Entertainment TV

- Excelenţă în Entertainment Non TV

Premii la nivel de industrie:

- Premiul Pentru Excelenţă în Educaţie pentru Marketing şi Comunicare;

- Premiul Pentru Excelenţă în Comunicare pentru o personalitate din afara industriei

- Personalitatea Anului în Marcomm – votat în sală dintre câştigătorii premiilor de mai sus.

Premianţii galei din 2013

Categoria Clienţi

-  Andrei Muşetescu, Fondator/ Director General CSOP a primit Premiul pentru Excelenţă în Cunoaşterea Consumatorului

-  Gabriela Gălăţanu, Grup BM Ciuc& Silva Heineken a primit Premiul pentru Excelenţă în Brand Management,

-  Ecaterina Săfărica, Communications Associate Director Balkans, Turkey, Israel, Caucasus and Central Asia Republics a câştigat Premiul pentru Excelenţă în Relaţii Publice,

- Mona Nicolici, CSR Director Petrom, şi Raluca Kisescu, Avon Cosmetics au împărţit Premiul pentru Excelenţă în Responsabilitate Socială,

- Panos Makris, Commercial Director Cosmote a primit Premiul pentru Excelenţă în Marketing.

Categoria Agenţii

- Maria Tudor, Managing Director Zenith România, a primit Premiul pentru Excelenţă în Operaţiuni de Media,

- Ioana Mănoiu, GM GMP PR şi Gabriela Lungu, GM&CD The Practice au primit Premiul pentru Excelenţă în Relaţii Publice,

- Costin Radu, Managing Partner The Geeks a primit Premiul pentru Excelenţă în Comunicare Digitală,

- Oana Cociaşu, Managing Partner Lowe Medic One, a fost desemnată câştigătoarea Premiului pentru Excelenţă în Relaţii cu Clienţii,

- Sorin Trâncă, Preşedinte FFFF, a primit Premiul pentru Excelenţă în Responsabilitate Socială

- Adrian Boţan, VP Creative Excellence CEE, McCann Worldgroup, a primit Premiul pentru Excelenţă în Creaţie Publicitară.

Categoria Media

- Cristian Hoştiuc, Jurnalist Ziarul Financiar, a primit Premiul pentru Excelenţă în presa scrisă,

- Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy, alături de Mihai Dobrovolschi şi Vlad Craioveanu, realizatori Radio Guerrilla au câştigat Premiul pentru Excelenţă în Producţie radio,

- Orlando Nicoară, CEO Mediafax Group, a primit Premiul pentru Excelenţă în publicaţii online

- Mona Segall, Producător General ProTV, a câştigat Premiul pentru excelenţă în producţie TV.

Premiile speciale

-Sebastian Olar, Copywriter McCann Erickson România, a primit Premiul de Excelenţă pentru Tânărul Profesionist al anului, >

-  Eusediu Margasoiu şi Cristina Gheorghe, consultanţi The Network, au primit Premiul pentru Excelenţă pentru Educaţie în Marketing şi Comunicare

- Dr. Pavel Chirilă a primit Premiul de Excelenţă pentru CSR, acordat în afara industriei,

- Neagu Djuvara a primit Premiul de Excelenţă acordat unei Personalităţi din afara Industriei.

Maria Tudor, Managing Director Zenith România, a fost desemnată „Personalitatea Anului în Marketing şi Comunicare”, care a fost votată live, dintre câştigători, de către cei prezenţi la gală, printr-o soluţie oferită de Mediapost Hitmail. Gala a avut loc la Palatul Cesianu-Racoviţă şi a fost prezentată de Tudor Giurgiu.

International Advertising Association este un parteneriat strategic unic, care apară interesele comune ale tuturor disciplinelor din întregul spectru al comunicărilor de marketing – de la agenţii de publicitate până la companii mass-media, agenţii şi firme de marketing direct, cât şi ale practicanţilor individuali.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
gala,
Premiile de Excelenţă IAA
/actualitate/editia-a-vi-a-a-premiilor-de-excelenta-iaa-11999909
11999909
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.