Elton John, în noul documentar despre viaţa sa: Nu ştiu cât timp mai am
Într-un nou documentar despre viaţa sa, Sir Elton John discută despre fricile sale legate de moarte şi impactul pe care vârsta sa o are asupra familiei, scrie Sky News.
„Nu ştiu cât timp mai am”, spune Elton John într-un nou documentar despre viaţa sa, intitulat Elton John: Never Too Late. Cântăreţul în vârstă de 77 de ani a menţionat că cei doi copii ai săi, Zachary (13 ani) şi Elijah (11 ani), îşi fac griji din cauza vârstei sale.
Documentarul a fost prezentat la o proiecţie specială la Royal Festival Hall, parte a Festivalului de Film de la Londra, şi include imagini şi conversaţii cu Bernie Taupin, dar şi cu Dua Lipa şi regretatul John Lennon.
El şi-a încheiat anul trecut cariera cu turneul Farewell Yellow Brick Road, după o carieră de zeci de ani.
Cântăreţul a avut diverse probleme de sănătate, inclusiv înlocuiri de genunchi şi şold, precum şi intervenţii chirurgicale pentru cancerul de prostată, recent dezvăluind că nu vede bine cu un ochi din cauza unei infecţii severe.
El a mai spus: „Mă gândesc la ce se va întâmpla cu toate aceste lucruri când voi pleca? Acesta este timpul din viaţa mea. Nu ştiu cât timp mai am”.
John a explicat că vârsta pe care o are l-a determinat să se gândească mai mult la sensul vieţii şi al morţii, dorindu-şi să fie alături de familia sa cât mai mult timp posibil.
În documentar, el a vorbit, de asemenea, despre contrastul dintre ultimele sale spectacole şi cele de acum aproape 50 de ani, remarcând că acum are „doar fericire, familie, copii, soţ, prieteni şi sobrietate”.
Elton John: Never Too Late va fi disponibil pe Disney Plus pe 13 decembrie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro