Elveţia nu îngheaţă activele ruseşti la insistenţa Ucrainei
Elveţia nu îngheaţă activele ruseşti la insistenţa Ucrainei deoarece consideră că dreptul la proprietate este inviolabil. Ucrainenii vor să-şi reconstruiască ţara cu ajutorul bunurilor ruseşti blocate în străinătate.
Elveţia se opune planului Ucrainei de a beneficia de pe urma activelor ruseşti blocate în conturile din străinătate. Preşedintele elveţian Ignazio Cassis susţine că încălcarea drepturilor de proprietate ar crea un precedent periculos şi ar fi nevoie de o justificare legală pentru a pune în practică o astfel de directivă.
Drepturile individuale de proprietate sunt consacrate în articolul 26 din Constituţia Elveţiei şi „orice limitare a drepturilor fundamentale trebuie să fie justificată de interesul public”.
„Trebuie să acordăm cea mai importantă atenţie dreptului fundamental al persoanelor, pentru că acum putem lua o decizie, care este perfectă pentru situaţia din Ucraina, dar creăm posibilitatea de a ne îndepărta de interesul cetăţeanului şi a da mai multă putere statelor”, a declarat Ignazio Cassis.
Planul Ucrarinei de a confisca până la 500 de miliarde de dolari din activele ruseşti blocate cu scopul de a finanţa redresarea ţării a întâmpinat o rezistenţă fermă din partea Elveţiei.
Preşedintele Ignazio Cassis a respins planul şi susţine că asigurarea dreptului de proprietate este fundamentală într-o democraţie liberală.
„Dreptul de proprietate este un drept fundamental, un drept al omului. Trebuie să vă asiguraţi că cetăţenii sunt protejaţi împotriva puterii statului. Aceasta este ceea ce numim democraţii liberale”, a declarat Cassis.
Activele ruseşti cu o valoare cuprinsă între 300 şi 500 de miliarde de dolari au fost sechestrate la nivel global însă în Elveţia, Cassis a amânat problema în parlament chiar dacă a fost supus presiunii de a introduce legi care să permită confiscarea bunurilor. Elveţia nu este de acord cu sechestrul impus asupra proprietăţii private dacă serveşte unor scopuri politice.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro