Endava angajează în acest an 100 de persoane în Bucureşti

Autor: Cristina Cuncea Postat la 20 ianuarie 2014 58 afişări

Compania britanică din domeniul IT Endava vrea să angajeze în acest an până la 100 de persoane în Bucureşti, astfel că din decembrie se va muta din AFI Park 1, unde ocupă în prezent două etaje, în AFI Park 3, într-un spaţiu de 5.000 de metri, respectiv 4 etaje.

Endava angajează în acest an 100 de persoane în Bucureşti

Contractul include închirierea a patru etaje din cea de-a treia clădire din cadrul proiectului de birouri AFI Park, cu posibilitatea de extindere către alte spaţii, potrivit planurilor de dezvoltare ale Endava. Compania ocupă deja două etaje în AFI Park 1, care vor fi relocate în cea de-a treia clădire în decembrie 2014, în timp ce îşi va extinde activitatea pe două etaje adiţionale.

"Rezultatele pe care le avem în ceea ce priveşte închirierile, respectiv AFI Park 1, închiriat în proporţie de 100%, AFI Park 2, cu 96% din spaţii închiriate şi recentul contract de pre-închiriere pentru AFI Park 3 semnat cu Endava ne motivează să demarăm în primul trimestru al acestui an construcţia a 27.000 de metri pătraţi adiţionali de suprafaţă închiriabilă în AFI Park 4 şi AFI Park 5", a declarat, într-un comunicat, David Hay, directorul executiv al AFI Europe România.

Clădirile 2 şi 3 vor fi livrate în aprilie, respectiv decembrie 2014, fiecare având 12.150 metri pătraţi închiriabili. Construcţia ultimelor două clădiri ale complexului, AFI Park 4 şi AFI Park 5, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 27.000 mp, va începe în primul trimestru al acestui an.

Spaţiile închiriate de Endava reprezintă 40% din suprafaţa AFI Park 3, parte a complexului AFI Park, care în total va cuprinde cinci clădiri de birouri. Complexul este amplasat în imediata apropiere a centrului comercial AFI Palace Cotroceni, primul proiect dezvoltat de AFI Europe în România.

"Compania noastră este într-o continuă extindere şi ne bucurăm că am găsit în AFI Park un proiect de spaţii de birouri care să corespundă cerinţelor noastre şi planurilor de creştere a echipei din Bucureşti până la 400 de persoane până la sfârşitul anului 2014. AFI Park are o serie de avantaje pentru noi din punctul de vedere al locaţiei şi al accesului cu mijloace de transport în comun, a serviciilor disponibile în cadrul AFI Palace Cotroceni, a locurilor de parcare, dar şi din perspectiva faptului că suntem aproape de universităţi şi există posibilităţi de extindere în cadrul aceluiaşi complex de birouri", a declarat Radu Grosu, delivery director pentru centrul de dezvoltare al Endava din Bucureşti.

Endava este unul dintre cei mai activi angajatori din domeniul IT, având mai mult de 1.000 de angajaţi în sediile din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Compania a anunţat că planifică o creştere de 25% pe an a personalului din România în următorii doi ani. Endava are aproape 300 de angajaţi la Bucureşti, implicaţi în proiecte de dezvoltare software în principal pentru clienţi din Marea Britanie şi SUA din domenii cum ar fi cel bancar, plăţi electronice, media şi publishing.

"AFI Park beneficiază de o cerere excepţională pentru proiect, în special din partea companiilor din industria IT&C, întrucât cele două etaje pe care Endava le va elibera în prima clădire ca urmare a relocării au fost deja închiriate către companii din acest domeniu, ceea ce întăreşte poziţia complexului de hub IT&C. Una dintre aceste companii a închiriat integral, de asemenea, şi tot spaţiul neocupat de la parterul clădirii AFI Park 1, însumând o suprafaţă totală de 3.000 de metri pătraţi", se menţionează în comunicat.

AFI Europe România a mai dezvoltat centrul comercial AFI Palace Ploieşti şi are în vedere construcţia a două noi proiecte de retail, la Arad şi Bucureştii Noi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ENDAVA,
AFI PARK,
/actualitate/endava-angajeaza-in-acest-an-100-de-persoane-in-bucuresti-11932723
11932723
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.