Endava se apropie de afaceri de 50 milioane euro

Autor: Ioana Matei Postat la 18 octombrie 2013 125 afişări

Compania de servicii IT Endava, cu sediul central la Londra şi cu centre de dezvoltare şi suport în Europa de Est, a înregistrat o creştere de 43% a cifrei de afaceri la nivel de grup, la aproximativ 50 milioane euro pentru anul financiar 2012 - 2013.

Pe plan naţional, la finalul anului 2012, Endava Romania a realizat o cifră de afaceri de 14,5 milioane de euro şi are în prezent 880 de angajaţi în centrele din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.Mai mult de 60% din cifra de afaceri a companiei sunt realizate cu clienţii din sectorul financiar-bancar, în special din domeniul plăţilor electronice, al asigurărilor şi cel bancar. Restul din cifra de afaceri provine din colaborarea cu clienţi din domeniile media & publishing, retail şi telecomunicaţii – unde Endava deţine o expertiză semnificativă.

„Ne-am propus ca pe parcursul anilor următori să ne extindem în toate centrele noastre din Europa de Est. Planificăm o creştere de 25% pe an a numărului de angajaţi în România pentru următorii doi ani şi am primit sprijin din partea guvernului pentru a atinge acest target. De asemenea, beneficiem de colaborarea cu clienţi care ne solicită proiecte IT complexe – în completare la locaţiile de offshore tradiţionale, dar şi pentru externalizarea în Europa de Est a proiectelor care anterior au fost derulate intern”, a declarat John Cotterell, CEO Endava.

Pentru anul financiar 2012/2013, grupul Endava a raportat o creştere cu 43% a cifrei de afaceri anuale, atingând suma de 42,6 milioane de lire sterline (aproximativ 50 de milioane de euro). 

Serviciile tradiţionale de dezvoltare şi testare software oferite de Endava au continuat să înregistreze o creştere câştigând cotă de piaţă comparativ cu furnizorii de servicii IT din locaţiile tradiţionale IT outsourcing, în timp ce divizia de Digital Media s-a bucurat de o creştere accelerată, pe măsură ce tendinţa ca activitatea de business să se transforme în “digital buiness” continuă.

Endava se concentrează din ce în ce mai mult pe clienţi care sunt organizaţii multinaţionale, ce au capacitatea de a-şi extinde activităţile în mod considerabil. În prezent, aproximativ 75% din veniturile Endava provin de la clienţi care cheltuie anual peste 2 milioane de euro pentru proiecte IT realizate împreună cu Endava. 

Endava este o companie privată de servicii IT înfiinţată în anul 2000. Endava are peste 1.250 de angajaţi în 8 sedii în Marea Britanie, Statele Unite, România şi Republica Moldova şi o cifră anuală de afaceri de peste peste 40 de milioane de lire sterline/50 de milioane de euro.

Endava livrează soluţii de business şi servicii informatice în special pentru organizaţii mari din domenii cum ar fi bănci, asigurări, plăţi electronice, retail, telecomunicaţii, media şi publishing. Endava este specializată în livrarea de servicii de Dezvoltare Software, Digital Media, Testare Software, Management Aplicaţii Software, Servicii Cloud.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/endava-se-apropie-de-afaceri-de-50-milioane-euro-11535771
11535771
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.