Investitia initiala poate fi chiar zero. Capitalul se va aduna in timp si e sigur ca veti putea trai din asta. Cel putin asta sustine Catalin Dragostin, un expert in energie, care, in urma cu aproape zece ani, se hotara sa faca pionierat in Romania, cumparand ineficienta. Sau vanzand eficienta. Depinde cum priviti lucrurile.

Practic, astfel ar putea fi rezumat si conceptul de business al companiei condusa de Dragostin - Energy-Serv -, dar si al celorlalte doua companii de tip ESCO ("Energy Service Company") existente in Romania la ora actuala. Ce fac ele, de fapt? Ofera servicii de eficienta energetica, mai exact asigura reducerea cheltuielilor clientului la acest capitol, oferindu-i si consultanta, solutii financiare si chiar finantare.

De cealalta parte, clientul - public sau privat - plateste timp de cativa ani companiei ESCO investitia facuta de aceasta (daca e cazul), la care se adauga un procent insemnand profitul, totul exclusiv din suma economisita datorita serviciilor acesteia.

Conceptul de ESCO s-a nascut in Marea Britanie acum mai bine de 100 de ani, a traversat oceanul in SUA sub denumirea de "Third Party Financing" ("Finantare Prin Terti") si s-a intors pe batranul continent in multiple variante. In Romania, companiile ESCO activeaza deocamdata doar in sectorul industrial, iar numarul acestora e mult sub media de 10 inregistrata la nivelul tarilor din Centrul si Vestul Europei. Asta fara sa mai aducem in discutie cazul Frantei - unde exista peste 20 de astfel de companii - sau cel al Italiei, cu mai bine de 50.

Desi nu mai reprezinta o noutate, sistemul ESCO a fost greu asimilat in tarile din fostul lagar comunist, si asta mai ales din cauza falimentelor, a privatizarilor dificile si intarziate, precum si a schimbarilor bruste de pe piata de desfacere din zona, care au lasat multe companii cu productii pe stoc.

 "ESCO nu-si poate asuma riscuri, pentru ca e ca o banca in stil deosebit", spune Sorin Birsan, director de autorizari la Agentia Romana pentru Conservarea Energiei (ARCE). Mai exact spus, nici o companie de tip ESCO nu va lucra cu societati aflate in curs de privatizare la care statul mai detine actiuni sau care sunt ineficiente. Totusi, odata ce piata a depasit acest stadiu, ESCO devine o adevarata industrie, sustin cunoscatorii. "Companiile fac sute de milioane, nu e caritate", spune pe un ton transant si Jozef Herzl, specialist in eficienta energetica la firma belgiana de consultanta TPF si expert PHARE intr-un proiect de popularizare a conceptului de eficienta energetica in Romania. In opinia sa, Romania ar avea nevoie de cel putin 40 de astfel de companii - cate una in fiecare judet.

Iar entuziasmul sau este impartasit si de catre Catalin Dragostin, care este de parere ca, la nivelul intregii tari, 100-200 de ESCO ar putea obtine profituri considerabile, fara a desfasura alt gen de activitati.

Aceasta nevoie acuta a pietei de companii care sa cumpere ineficienta energetica are o explicatie cat se poate de simpla: Romania nu e nici pe departe un consumator eficient de energie. Dimpotriva. Actuala infrastructura isi trage "seva" dintr-o perioada in care importurile din Vest erau interzise, in urma unei intelegeri a tarilor din blocul socialist (CAER - Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) de a face comert doar in interiorul fostei "Cortine de Fier".

In aceste conditii, nu e de mirare ca Ministerul Economiei si Comertului a estimat la 30-40% potentialul de economisire in sectoarele economice romanesti, fara a reduce confortul populatiei. Totodata, Strategia Nationala in Domeniul Eficientei Energetice situeaza ambitiile Romaniei pentru perioada 2003 - 2015 la o reducere a nivelului intensitatii energetice primare (un indicator care arata cata energie consuma un stat pentru a produce un euro din PIB) cu 40%, pentru un ritm mediu anual de crestere a PIB de 5,4%.

Iar cum aceste procente nu pot fi atinse fara bani, necesarul de investitii in eficienta energetica a fost estimat la 2,7 miliarde de euro. Piata este mare comparativ cu oferta firmelor ESCO. Inca nu se poate vorbi despre o adevarata concurenta in domeniu, dupa cum subliniaza Florin Pop, manager al EnergoEco din Cluj, infiintata in 2004 prin unirea expertizei firmei clujene EnergoBit cu cea a firmei canadiene Econoler International Quebec. Atunci, de ce exista atat de putine firme in aceasta industrie?

"Noi ne concentram asupra reducerii costurilor, nu asupra cresterii veniturilor, iar costul e un limbaj pe care bancile nu-l prea inteleg", explica Jozef Herzl de la TPF. Odata ce bariera reprezentata de neintelegerea bancilor dispare, sa vinzi eficienta energetica devine o adevarata afacere. Acest lucru se va intampla peste doi-trei ani, mai ales odata cu aderarea la UE si armonizarea tuturor legilor. "Dar suntem foarte aproape acum, pentru ca bancile sunt gata sa acorde credite pe termen de patru-cinci ani, aceasta fiind chiar perioada de derulare a proiectelor de eficienta energetica", adauga el.

Si Catalin Dragostin spune ca, in ultimul an, bancile au inceput sa se arate tot mai intersate de astfel de proiecte: "Bancile au acum bani si nu au proiecte, asa ca a inceput competitia pe piata de capital pentru proiecte solide si eficiente. Acum suntem foarte fericiti ca avem o pozitie puternica de negociere cu bancile". Totusi,  lipsa finantarilor nu a fost singurul mare obstacol aparut in scurtul drum al dezvoltarii companiilor autohtone de tip ESCO. "Scepticismul" potentialilor clienti a jucat un rol cel putin la fel de important. "Daca ii transformi clientului pierderea in castig, se simte frustrat daca ii iei apoi din ceea ce a castigat pentru a-ti amortiza investitia", explica Dragostin.

Dar lucrurile au inceput sa se miste si nici acest obstacol nu va mai sta in picioare mult timp. Sorin Birsan de la ARCE spune ca marii consumatori vor fi obligati sa aiba cate un manager energetic, sa-si faca bilantul energetic la un an de zile si sa-si elaboreze un program propriu de eficienta in acest sens.  "Filialele ARCE vor incepe sa centralizeze aceste programe pentru a vedea ce investitii trebuie facute", adauga Birsan.

Si, pana la urma, acest sistem e tot in interesul consumatorului de energie. Daca in productia industriala cheltuielile cu materia prima reprezinta 50-60% din costuri, iar 20% sunt cheltuielile cu forta de munca, costurile pe linie de energie reprezinta 5% -15%. Nu pare foarte mult, dar "daca reusesti sa reduci asta introducand echipament eficient devii mai competitiv, pentru ca totul se va rasfrange asupra pretului final", explica expertul belgian de la TPF.

Si cine ar putea spune cu inima impacata ca ar "da cu piciorul" unui beneficiu net de 2,5 milioane de euro, cat a obtinut o rafinarie care si-a vandut ineficienta firmei Energy-Serv, intr-un proiect de doi ani aflat acum in derulare si a carui valoare investitionala se ridica la 600.000 de euro (investitie apartinand integral companiei bucurestene de tip ESCO)? Sau ca nu ar lua in calcul posibilitatea unei reduceri cu 10% a facturii de energie, fara nici un efort investitional (compania farmaceutica Sicomed)?

Recent, Societatea pentru Energie-Generare si Servicii (SE-GES) - o alta companie de tip ESCO infiintata anul trecut de Fondul Romano-American pentru Investitii - a pus in functiune prima centrala de cogenerare (producerea curentului electric si a energiei termice in aceeasi instalatie) din tara, in urma unei investitii de aproximativ 1,3 milioane de euro. SE-GES isi va recupera investitia operand timp de noua ani noua centrala si vanzand catre Sicomed energia electrica si termica produsa.

Peste noua ani, Sicomed va primi cheia centralei. Adrian Ghita, manager de proiecte la SE-GES, spune ca, pana in octombrie 2006, compania intentioneaza sa implementeze cel putin alte trei proiecte energetice in valoare totala de 6 milioane de euro. Aceste proiecte fac parte dintr-un plan finantat de BERD cu 11 milioane de euro pentru dezvoltarea unui sistem prin care consumatorii de energie sa poata opta pentru alti distribuitori de energie decat reteaua nationala.

Si Energy-Serv are in derulare doua proiecte de cogenerare pe care le finanteaza in proportie de 33%. "Tot in zona industriala", spune managerul companiei romanesti, "pentru ca aici sunt si pierderile (n.r. - de energie) si profiturile mai mari". Dar Dragostin isi anunta intentia de a extinde aria de interes a companiei: "Vrem s-o luam incet-incet spre termoficare urbana: spitale, scoli, cladiri mari de birouri".

Companiile ESCO din Romania nu isi asuma mai mult de trei-patru proiecte pe an, dar nici echipele lor nu sunt mai mari de 10 persoane. Din cate spune Dragostin, din 20 de proiecte la care se gandeste, alege 10 la care se uita mai atent, pentru ca, in final, sa opteze pentru cel mult trei. Care este valoarea profitului in aceste conditii? Dragostin e la fel de transant: "E cu mult mai mult decat valoarea investitiei" - lungind mult "u"-ul de la "mult".

Cu toate acestea, companiile de tip ESCO nu sunt si nu vor fi mult timp la fel de vizibile precum producatorii de energie, mult mai puternici. Jozef Herzl, care a lucrat timp de 20 de ani in productia de energie dar a trecut ulterior de partea cealalta a industriei pentru a vinde eficienta consumatorilor, spune ca "daca intr-un oras sunt doua cladiri frumoase, una este o banca, iar cealalta este un producator de energie". Pe cand vanzatorii de eficienta au o camera sau cel mult un apartament. Dar tot mai multi inteleg ca nu e suficient sa construiesti noi companii producatoare de energie, pentru ca resursele sunt limitate, ca sa nu mai vorbim de protocolul de la Kyoto, care impune statelor ratificatoare - printre care si Romania - reducerea emisiilor de carbon cu 8%, pana in 2015.