Este oficial: Cum pot lua românii 20.000 de lei gratis de la stat să îşi modernizeze locuinţa
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) demarează sesiunea de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, începând cu data de 19 mai 2023, ora 10:00 şi până la data de 26 iunie 2023, ora 23:59, prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul www.afm.ro, în vederea introducerii informaţiilor necesare participării în Program. De asemenea, unităţile de cult se vor putea înscrie în program în perioada 27 iunie 2023, ora 10:00 – 29 iunie 2023, ora 23:5, conform celui mai recent comunicat de pe site-ul instituţiei.
Programul Casa Verde Fotovoltaice începe pe 22 decembrie 2021, la ora 10.00. Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor este de peste 250 de milioane de lei. Ministrul Mediului dă asigurări că bugetul poate fi suplimentat.
“Având în vedere importanţa programului din punct de vedere al politicilor de protecţie a mediului şi interesul major manifestat de către cetăţeni, Administraţia Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicaţii informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituţiei, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicaţiei informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes şi să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-şi reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanţare organizate până acum.” a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian NECULAESCU
Solicitanţii se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform calendarului din comunicatul de presă.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.
Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.
Toate informaţiile necesare participării în Program sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunea Programe de finanţare – Sisteme fotovoltaice.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro