Este oficial: Pavăl Holding preia portofoliul de birouri al CA IMMO din România într-o tranzacţie de 377 mil. euro
Pavăl Holding (Dedeman) a semnat achiziţia birourilor CA Immo din România, şi astfel marchează un nou record pentru un investitor român.
„Tocmai am semnat achiziţia birourilor CA Immo din România”, a declarat pentru ZF Dragoş Pavăl, cofondatorul Pavăl Holding şi Dedeman.
Fraţii Pavăl cumpără birourile grupului austriac într-o tranzacţie de circa 377 mil. euro, cel mai mare „deal” din piaţa locală.
Preţul portofoliului în tranzacţie este redus cu 3% faţă de valoarea clădirilor înregistrată în rapoartele publicate la 30 iunie 2022. Potrivit raportului, la 30 iunie 2022 valoarea portofoliului din România era evaluat la 389 mil. euro, iar dacă se ia în calcul reducerea de 3%, atunci tranzacţia se ridică la circa 377 mil. euro. Spre comparaţie, la final de 2021, când inflaţia nu era la nivelul actual şi războiul din Ucraina nu afecta economia europeană, portofoliul era evaluat la 395,4 mil. euro.
Recordul anterior a fost stabilit de preluarea birourilor NEPI-Rockcastle de către AFI Europe contra sumei de 307 mil. euro în 2020.
Dedeman a mai finalizat şi achiziţia primei clădiri de birouri a U Center de la Forte Partners. În total, Dedeman este la a patra tranzacţie de birouri după The Bridge, The Office din Cluj şi Dacia One.
Portofoliul din România al CA Immo cuprinde o suprafaţă închiriabilă de 164.557 mp, cu un grad de ocupare de 89,9%, care generează anual o chirie de 29,4 mil. euro, la un randament de 7,5%. Acesta este al doilea cel mai mare randament după cel al portofoliului din Serbia, care este de 8,5%, potrivit raportului financiar din primul trimestru al grupului. Portofoliul din România reprezintă 8% din cel total, evaluat la 5,1 mld. euro. În România, CA Immo nu are în derulare nicio investiţie nouă, singurele ţări unde are în derulare astfel de proiecte fiind Germania şi Cehia. Pe de altă parte, inflaţia a explodat în 2022 la maximul ultimilor 20 de ani iar băncile au ajuns cu dobânzile la depozite în lei şi la 10%.
Potrivit comunicatului CA Immo, odată cu proprietăţile din România cumpărătorul a preluat şi angajaţii echipei locale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro