Eugen Simion, despre apelul academicienilor: „Există o schizofrenie în statul român. Unii nu mai vor să respecte democraţia”

Postat la 10 februarie 2017 417 afişări

În plin scandal politic şi cu sute de mii de oameni în stradă la proteste, peste 80 de membri ai Academiei Române au semnat un apel surprinzător în care cheamă alături de ei „întregul popor, pe toţi locuitorii acestui pământ” pentru a apăra identitatea şi suveranitatea României.

Eugen Simion, despre apelul academicienilor: „Există o schizofrenie în statul român. Unii nu mai vor să respecte democraţia”

Semnatarii apelului se declară „îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate 'corectitudini politice', dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva statului şi poporului român”.Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan-Aurel Pop, susţine că acest apel "a fost conceput treptat" şi lansat pe 8 februarie, când a fost gata, menţionând că "s-a potrivit şi cu această sfâşiere în societatea românească", în faţa căreia "Academia nu poate rămâne pasivă".

"Se leagă de proteste, se leagă de lipsa de colaborare a unor instituţii ale statului. Instituţiile statului trebuie să fie puse în slujba cetăţeanului şi să lucreze pentru binele public. Or, în ultima vreme, în societate văd multe orgolii şi individuale, mai ales, decât de grup", a detaliat Ioan-Aurel Pop.

În schimb, academicianul Eugen Simion, afirmă că "punctul real de plecare" al apelului a fost apariţia în Monitorul Oficial a cererii de autonomie a Ţinutului Secuiesc. Simion a invocat existenţa unei „schizofrenii” la nivelul statului român "începând cu ortografia" şi continuând cu "disensiunile din sfera politică care sunt mari de tot". "Există o prăpastie în momentul de faţă în viaţa noastră publică. Impresia mea este că oamenii politici români, ultimul lucru la care se gândesc ei când vorbesc şi acţionează este România", a declarat Simion, subliniind faptul că politicienii ar trebui să înceapă un dialog politic şi trebuie "să nu mai fie atât de aroganţi faţă de poporul ăsta". După publicarea apelului, fostul minstru al Educaţiei, Mircea Dumitru, care figurează printre semnatari, s-a delimitat de demers. susţinând că nu se regăseşte „nici în stilistica, nici în retorica şi nici în multe dintre ideile susţinute în această scrisoare”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.