Compararea europenilor cu americanii este un teren periculos, dar săptămâna trecută Nicolai Tangen, şeful uriaşului fond petrolier norvegian, a făcut acest lucru. El a declarat pentru Financial Times că există o diferenţă în ceea ce priveşte „nivelul general de ambiţie. Noi [europenii] nu suntem foarte ambiţioşi. Ar trebui să fiu atent când vorbesc despre echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată, dar americanii pur şi simplu muncesc mai mult”, scrie FT. 

Acest lucru a fost spus de multe ori înainte. În romanul lui Franz Kafka, Amerika, publicat postum în 1927, personajul principal, Karl, călătoreşte din Europa în SUA, unde întâlneşte un bărbat care studiază noaptea şi este vânzător ziua. „Dar tu când dormi?”, îl întreabă Karl.

„Da, dorm!”, îi răspunde studentul. „Voi dormi când îmi voi termina studiile. Deocamdată beau cafea neagră”.

Europenii şi americanii fac lucrurile diferit.

Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulţi bani. Este o scăpare să spui că ceea ce preferi este o chestiune de gust. Există trei măsurători destul de obiective ale unei societăţi bune: cât de mult trăiesc oamenii, cât de fericiţi sunt şi dacă îşi pot permite lucrurile de care au nevoie. O societate trebuie să fie, de asemenea, sustenabilă, măsurată în funcţie de emisiile de carbon, de datoria colectivă şi de nivelul de inovare. Deci, care dintre cele două tabere se descurcă mai bine?

Americanii, care au de obicei mai puţine concedii plătite, înregistrează echivalentul a mai mult de o oră de muncă suplimentară în fiecare zi lucrătoare, în comparaţie cu europenii: 1 811 ore anuale pe lucrător american în 2022, faţă de aproximativ 1 500 în Europa de Nord, ajungând la 1 341 în Germania, potrivit OCDE. Deoarece americanii sunt, de asemenea, mai productivi pe oră lucrată decât majoritatea europenilor, veniturile lor medii sunt mai mari decât în toate ţările europene, cu excepţia Luxemburgului, Irlandei, Norvegiei şi Elveţiei.

A câştiga mai mult este, în parte, o alegere americană care nu este împărtăşită de alte naţiuni. Pe măsură ce economiile avansează, americanii au optat pentru mai mulţi bani. Europenii au rămas cu tendinţa istorică: odată ce oamenii se ridică peste nivelul de subzistenţă şi şi-au acoperit nevoile, ei tind să acorde prioritate timpului liber, în loc să îşi dedice viaţa maximizării bogăţiei.

Ca şi cum ar fi confirmat punctul de vedere al lui Tangen, directorul executiv britanic al HSBC, Noel Quinn, a anunţat marţi, în mod neaşteptat, că demisionează, spunând că are nevoie de „odihnă şi relaxare” şi de un „echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională” după „cinci ani intensi” în această funcţie.

În 1870, muncitorul mediu din ţările industrializate lucra mai mult de 3.000 de ore pe an, au calculat istoricii economici Michael Huberman şi Chris Minns. Europenii de astăzi fac aproximativ jumătate din acest număr.

Numărul mediu de ore pe lucrător european a scăzut şi mai mult de când

pandemiei. „Bărbaţii - în special cei care au copii mici - şi tinerii conduc această scădere”, a raportat un document recent al FMI, realizat de Diva Astinova şi alţii. De asemenea, acesta a remarcat: „Scăderea numărului de ore efective corespunde scăderii numărului de ore dorite”. Tinerii taţi de astăzi par să vrea să petreacă mai mult timp cu copiii lor (sau cel puţin simt că ar trebui să facă acest lucru). Iar sondajele arată în mod repetat că milenialii şi generaţia Z-ers doresc ore mai scurte.

Acest lucru îi nemulţumeşte pe cei care se străduiesc în vârful societăţii, cum ar fi Tangen, care tind să vrea ca şi ceilalţi să se străduiască. Aceşti oameni îşi iubesc locul de muncă, sunt bine plătiţi, angajează ajutoare la domiciliu şi probabil mor dorindu-şi să fi petrecut mai mult timp la birou. Din punct de vedere emoţional, trebuie să recunosc că mă aflu în această echipă. Printr-o serie recentă de decizii nepotrivite, lucrez în prezent şapte zile pe săptămână şi am început să scriu aceste rânduri într-o după-amiază însorită de duminică.

Dar cei care se străduiesc să muncească sunt excepţii. Celor mai mulţi oameni nu le place în mod deosebit locul lor de muncă. Sondajul Gallup publică studii internaţionale pe scară largă privind implicarea la locul de muncă. Lucrătorii americani manifestă într-adevăr mai mult entuziasm faţă de locurile lor de muncă decât europenii. Cu toate acestea, chiar şi în companiile americane, a raportat Gallup anul trecut, „doar aproximativ 30% dintre angajaţi sunt cu adevărat implicaţi”. Alţi 20 la sută sunt nefericiţi şi îşi răspândesc nefericirea la locul de muncă, iar 50 la sută sunt doar prezenţi - dorindu-şi să nu fie nevoiţi să lucreze deloc - mai ales la acest loc de muncă”.