Evacuări în Japonia. Populaţie se pregăteşte de un super taifun „fără precedent”
Autorităţile din Japonia îi îndeamnă pe locuitorii unei insule să-şi părăsească locuinţele deoarece de zonă se apropie un super taifun „fără precedent”, potrivit Reuters.
Agenţia meteorologică japoneză i-a îndemnat sâmbătă pe locuitori să evacueze anumite zone din sudul insulei Kyushu, înaintea unui taifun uriaş care va atinge pământul duminică.
Nanmadol, clasificat drept super taifun de către Centrul comun de avertizare a taifunurilor al Marinei americane, are potenţialul de a fi cea mai distructivă furtună tropicală care a lovit Japonia în ultimele decenii.
Agenţia meteorologică a anunţat că ar putea emite o „avertizare specială" pentru prefectura Kagoshima şi alte părţi din Kyushu, cea mai sudică insulă principală a Japoniei, încă de sâmbătă seara, existând posibilitatea unor valuri înalte şi ploi abundente în aceste regiuni. Ar fi prima alertă de acest fel pentru orice prefectură la nord de lanţul insular Okinawa, a relatat presa internă.
Furtuni şi precipitaţii fără precedent" ar putea lovi zona, a declarat Ryuta Kurora, oficial al JMA, în cadrul unei conferinţe de presă, îndemnând locuitorii din zonă să evacueze înainte de lăsarea întunericului.
Compania feroviară a început sâmbătă să oprească unele trasee şi anunţă că duminică vor fi mai multe măsuri. De asemenea, zeci de zboruri de din regiunea sudică au fost anulate, a anunţat postul de televiziune NHK.
Nanmadol, al 14-lea taifun al sezonului, se afla sâmbătă după-amiază în apropierea insulei Minami-Daito din sudul Japoniei şi se îndrepta spre nord-vest cu 20 km pe oră. Vânturile din centrul furtunii suflă cu 198 km pe oră, cu rafale de până la 270 km/h, potrivit JMA.
Furtuna, a cărei putere este echivalentă cu cea a unui uragan de clasa 5 în Oceanul Atlantic, este prognozată să se îndrepte spre est şi să treacă marţi pe deasupra capitalei Tokyo.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro