Începutul creşterii ratelor de dobândă a fost prezentat ca o veste bună pentru bănci, care câştigă mai mulţi bani pe măsură ce diferenţa dintre sumele cerute clienţilor şi cele plătite pentru finanţare se măreşte. Dar crizele recente de pe ambele maluri ale Atlanticului arată că realitatea este mult mai complexă de atât, răsturnând tacticile convenţionale ala specialiştilor, scrie Financial Times.

Unele bănci, în special în Europa, rămân blocate cu portofolii mari de credite la ratele dobânzilor fixate mult sub nivelurile actuale. Altele, cu o pondere mai mare a portofoliului lor la rate variabile, pot percepe imediat mai mult pentru împrumuturile restante, riscând, totuşi, un val de neplată din partea debitorilor care nu-şi mai pot permite să îşi plătească datoria.

Apoi, există problema obligaţiunilor de stat, caz în care băncile au deţinut tot mai multe lichidităţi după ce reglementările impuse post criza financiară le-au limitat asumarea de riscuri. Obligaţiunile cumpărate în urmă cu un an şi-au pierdut din valoare deoarece oferă dobânzi mai mici decât cele vândute în prezent, un fapt favorabil în contextul în care băncile nu sunt obligate să le vândă pentru a satisface cererile deponenţilor.

Un alt motiv de îngrijorare este comportamentul imprevizibil al deponenţilor, care caută locuri mai profitabile pentru a-şi ţine banii, inclusiv fonduri de piaţă monetară şi criypto, dacă băncile întârzie să crească ratele pentru economii.

Iată o prezentare generală a modului în care toate aceste situaţii se desfăşoară în sucursale şi săli de tranzacţionare, de la Londra la New York.

Pierderi în portofoliile de obligaţiuni

Băncile cumpără în mod obişnuit datorii guvernamentale foarte sigure ca modalitate de a îndeplini cerinţele de reglementare necesare deţinerii unei cantitaţi suficiente de active lichide de înaltă calitate. Creşterea ratelor a dus la scăderea bruscă a valorii acestor obligaţiuni.

Rezerva Federală a SUA a declarat că băncile americane aveau la sfârşitul anului 2022 pierderi nerealizate de 620,4 miliarde de dolari în portofoliile lor de titluri de valoare, inclusiv 340,9 miliarde de dolari pentru obligaţiuni pe care nu intenţionau să le vândă. Conform normelor americane, creditorii nu trebuie să ia în considerare pierderile la preţul pieţei în câştigurile lor sau în ratele de capital, astfel că majoritatea băncilor nu şi-au luat măsuri împotriva acestei posibilităţi.

Atunci când o bancă se află în criză de lichidităţi pentru a face faţă retragerii de capital, aşa cum s-a întâmplat cu Silicon Valley Bank, aceasta poate fi nevoită să vândă o parte din portofoliul său „păstrat până la scadenţă", cristalizând pierderile, fapt care ar putea speria atât investitorii, cât şi deponenţii.

Regulile sunt diferite pentru băncile din Europa, unde capitalul de reglementare reflectă deja efectul ratelor dobânzilor în vigoare pentru majoritatea obligaţiunilor. În Marea Britanie, analistul Numis Jonathan Pierce spune că cele şase mari bănci britanice au 600 de miliarde de lire sterline de titluri de creanţă, din care două treimi sunt deja evaluate la valoarea justă.

Împrumuturi cu dobândă fixă

Creşterea ratelor reprezintă o dublă provocare pentru partea de creditare a portofoliilor de active ale băncilor.

Băncile care au reuşit să transfere creşterile de rate către clienţi prin intermediul împrumuturilor cu rată variabilă s-au bucurat de o creştere a veniturilor în 2022. Împrumuturile cu rată fixă au mai puţine şanse de neplată, dar reprezintă, de asemenea, o povară pentru profitabilitatea băncilor ale căror costuri proprii de finanţare vor creşte.

Ratele mai mari duc, de asemenea, la mai multe rate neperformante, deşi creditele de această natură rămân la niveluri scăzute în UE, unde doar 1,5% dintre creditele ipotecare au fost clasificate drept credite neperformante în luna septembrie, arată cele mai recente date disponibile ale Autorităţii Bancare Europene.

Împrumuturile imobiliare comerciale

Împrumuturile imobiliare comerciale se află în mod special în atenţia băncilor. Pe lângă creşterea bruscă a ratelor dobânzilor, investitorii imobiliari se confruntă cu evaluări mai mici din cauza schimbărilor generate de pandemie în ceea ce priveşte modelele de muncă şi obiceiurile de cumpărare.

Puţin peste două cincimi din creditele CRE din SUA sunt deţinute de bănci, potrivit JPMorgan.

Preşedintele Fed, Jay Powell, a declarat săptămâna trecută că banca centrală „este conştientă" de concentrarea creditelor CRE, dar a subliniat că nu crede că această problemă este comparabilă cu alte presiuni asupra băncilor.

Expunerea băncilor europene la proprietăţi imobiliare comerciale a fost identificată ca fiind o „vulnerabilitate cheie" de către BCE. Cu toate acestea, CRE reprezintă doar aproximativ 6% din portofoliile de credite europene, potrivit administratorului de active DWS.

Creşterea costurilor de finanţare

Deşi sunt disponibile şi alte surse de finanţare, acestea devin mai scumpe atunci când ratele cresc, deoarece investitorii cer randamente mai mari.

Recenta decizie a autorităţii elveţiene de reglementare Finma de a şterge 16 miliarde de franci elveţieni (17 miliarde de dolari) de obligaţiuni suplimentare de rangul 1 ca parte a preluării Credit Suisse de către UBS va creşte şi mai mult costurile de finanţare ale băncilor europene.

În medie, băncile europene deţin o expunere AT1 echivalentă cu 2,2% din activele lor ponderate la risc, deşi ponderea în cauză este semnificativ mai mare la unii creditori, cum ar fi Julius Baer, cu 7,2%, şi Barclays, cu 3,9%.