Fabrica de celuloză şi hârtie Someş Dej, în faliment, scoasă la vânzare la un preţ de 7,9 milioane de euro
Fabrica de celuloză şi hârtie Someş Dej, aflată în faliment din 2013 şi controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, a fost scoasă la vânzare prin negociere directă, la un preţ de pornire de circa 7,9 milioane de euro, fără TVA.
Producătorul de celuloză şi hârtie a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie 2013, Tribunalul Cluj aprobând solicitarea firmei pentru deschiderea procedurii, iar în decembrie anul trecut instanţa a decis intratea în faliment.
Casa de Insolvenţă Transilvania, în calitate de lichidator judiciar al companiei, organizează procedura de negociere directă pentru valorificarea platformei industriale din Dej (judeţul Cluj), activ care cuprinde terenurile, construcţiile şi bunurile mobile, mijloace fixe şi obiecte de inventar care deservesc activitatea de fabricare a celulozei şi hârtiei.
Suprafaţa totală de teren a platformei industriale este de 604.345 metri pătraţi, din care o treime este acoperită de construcţii industriale. Ofertele de participare la negocierea directă vor fi depuse până pe 17 februarie 2015.
Fabrica avea o capacitate de circa 70.000 de tone celuloză, respectiv 50.000 de tone de hârtie pe an, iar producţia de celuloză a fost sistată în 2008, iar cea de hârtie în 2010, activele fiind în conservare.
Firma face parte din grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de Vuza. Potrivit celor mai recente informaţii, firma A1 Impex, membră a SCR, deţine 62,6% din acţiunile Someş Dej, în timp ce SIF Banat-Crişana (SIF1) are 13,1% din titluri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro