Farmec: Cea mai importantă investiţie din următoarea perioadă este demararea construcţiei unei noi fabrici, care ar permite dublarea capacităţii de producţie
Producătorul de cosmetice Farmec din Cluj şi-a bugetat pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri de peste 10%, ce ar apropia businessul companiei de pragul de 400 de milioane de lei, nivel ce i-ar consolida poziţia de cel mai puternic actor din producţia locală de profil.
♦ În urmă cu mai bine de un an, producătorul de cosmetice din Cluj-Napoca a anunţat relocarea producţiei Farmec într-o nouă fabrică, un proiect de 40 de milioane de euro ♦ Oficialii companiei nu înaintează acum un termen concret pentru începerea operaţiunilor.
Producătorul de cosmetice Farmec din Cluj şi-a bugetat pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri de peste 10%, ce ar apropia businessul companiei de pragul de 400 de milioane de lei, nivel ce i-ar consolida poziţia de cel mai puternic actor din producţia locală de profil.
În 2023, ultimul an pentru care există date publice, Farmec a raportat la Ministerul de Finanţe o cifră de afaceri de 358 mil. lei, cu aproape 20% mai mare decât în anul anterior, avansul fiind susţinut de intrarea pe noi segmente de piaţă, de extinderea reţelei de magazine proprii şi de investiţiile în producţie. Din punctul de vedere al businessului, este cel mai bun an pentru compania autohtonă.
„Creşterea anuală a cifrei de afaceri cu cel puţin 10% este obiectivul principal al companiei Farmec, pe care încercăm să îl urmărim indiferent de context. Cât priveşte principalele provocări, ele sunt legate de menţinerea brandului Gerovital drept «brandul românesc numărul 1». De asemenea, obiectivul nostru este acela de a rămâne lider de piaţă şi în 2024, atât ca şi companie, cât şi pe categoriile de produse din portofoliul nostru. O altă provocare importantă va fi să intrăm pe pieţe externe noi, iar concomitent ne dorim să dezvoltăm parteneriatele deja existente, astfel încât să avem o creştere susţinută a cifrei de afaceri“, spun reprezentanţii Farmec.
Compania din Cluj este de departe cel mai mare producător de cosmetice de pe plan local, având în portofoliu şi o serie de bunuri de curăţenie, sub brandurile Nufăr şi Triumf. Pe piaţa de cosmetice, mărcile grupului sunt Farmec, Gerovital, Aslamed sau Doina.
Pe acest segment din urmă, al bunurilor de îngrijire personală, Farmec se luptă atât cu producători locali mici şi medii, cât şi cu grupuri internaţionale care însă nu au fabrici pe plan local, ci doar import şi distribuţie.
Pe de altă parte, Farmec are o fabrică în inima oraşului Cluj Napoca, unde lucrează cea mai mare parte a celor aproape 700 de salariaţi. Anul acesta, compania vrea să angajeze alţi 50 de oameni, care vor lucra nu doar în producţie, ci şi în distribuţie şi vânzări, compania având şi retail propriu.
Cel mai important proiect pentru firma românească îl reprezintă însă relocarea producţiei în comuna Apahida, la 18 km de actuala fabrică. „Cea mai importantă investiţie pe care o avem în vedere pentru următoarea perioadă este demararea proiectului de construcţie a unei noi fabrici. Prin integrarea unor tehnologii noi, moderne, vom putea să creştem ori chiar să dublăm capacităţile de producţie actuale.“
În urmă cu mai bine de un an, producătorul de cosmetice din Cluj Napoca a anunţat relocarea producţiei Farmec într-o nouă fabrică, un proiect de 40 de milioane de euro. Oficialii companiei nu înaintează acum un termen concret pentru începerea operaţiunilor.
Acesta este un proiect de investiţii major, dat fiind că, spre comparaţie, în fiecare din anii 2022 şi 2023 compania a avut un buget de investiţii de 1-1,5 mil. euro (5,6-7,7 mil. lei), potrivit datelor transmise de oficialii firmei.
Produsele companiei clujene sunt vândute prin mai multe canale, de la comerţul modern şi tradiţional la online şi export. Acest din urmă canal aduce sub 10% la cifra de afaceri, potrivit celor mai recente date ZF, însă oficialii companiei au spus în repetate rânduri că doresc dezvoltarea pieţelor externe.
Cel mai important canal este reprezentat de reţeaua proprie de magazine care numără circa 30 de unităţi sub brandurile Farmec şi Gerovital. Acestora li se adaugă şi două francize.
În 2023 au fost deschise două unităţi, iar pentru acest an sunt bugetate cinci. Dincolo de expansiune, compania investeşte şi în lansarea de noi produse.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro