Cu toţii ne uităm în jur şi, spre surprinderea noastră, nu vedem nicio criză, cel puţin în oraşele mari: restaurantele şi terasele sunt arhipline – trebuie să vedeţi în weekend ce este în Herăstrău -, iar preţurile nu sunt deloc mici; cluburile sunt arhipline, iar piaţa drogurilor turează cu motoarele din plin; străzile sunt pline de maşini, iar multe dintre ele sunt maşini scumpe şi foarte sumpe; mallurile sunt pline - mai pleacă un chiriaş, dar vine imediat altul, cu preţuri şi mai mari; supermarketurile sunt pline şi arhipline; avioanele sunt din nou pline, iar pachetele de city-break se vând ca pâinea caldă.

Problema companiilor, deci a economiei, nu este inflaţia, nici creşterile de preţuri sau dobânzile mari, ci forţa de muncă; în continuare sunt două milioane de români care sunt apţi de muncă, nu muncesc, dar au bani din ce să trăiască.

Industria pariurilor a explodat, iar pe această piaţă se învârt nu miliarde, ci zeci de miliarde de euro.

Pentru companii această perioadă este ideală pentru că au putut majora preţurile, creşterea de preţuri din Româna fiind dublă faţă de creşterea preţurilor, măsurată prin inflaţie, în Europa Occidentală.

Dacă românii ar avea probleme cu banii, dacă ar fi criză, ar trebui să se vadă în scăderea mai dramatică a achiziţiilor de produse şi servicii.

Românii se revoltă de această creştere a preţurilor, de situaţia economică, după cum arată sondajele, dar au bani să plătească această situaţie.

Paradoxal, aş putea spune că inflaţia ne-a salvat în această criză.

Cel mai mult mă fascinează însă piaţa “mitei”, dacă pot să-i spun aşa.

În fiecare zi apare un caz de corupţie, dare şi luare de mită etc.

În urmă cu două săptămâni, un lector universitar din Reşiţa a fost prins luând nişte bani de la studenţi pentru promovarea unor examene. După cum arată referatul de reţinere, el luase deja 1.000 de euro, 3.000 de lei şi încă 50.000 de lei. 600 de euro costa nota minimă de promovare a examenului şi 1.200 de euro nota maximă.

Acum câteva zile, un director din ADS – Administrarea Domeniilor Statului - a fost denunţat că a cerut 350.000 de euro (350.000 de euro este o sumă mare oriunde în această lume) pentru atribuirea unui contract de arendă pe 650 de hectare. Se pare că luase deja prima tranşă, de 90.000 de lei, adică aproape 20.000 de euro.

Vineri, pe piaţă au apărut informaţii legate de un dosar din 2021 cu Florica Preda, şefa de resurse umane de la spitalul Ploieşti, care lua bani să facă angajări sau să mute oamenii de la o secţie la alta în spital. Conform datelor din dosar, în urma percheziţiilor, la ea acasă s-au găsit 150.900 de lei, 41.430 de euro, 1.350 de dolari şi 80 de lire sterline, bani ascunşi în dulap, printre rufe, în feţele de pernă.

Ca să angajeze o infirmieră, tariful era 10.000 de lei, iar mutarea unei asistente de pe o secţie pe alta era 8.000 de lei.

Practic, salariul primit de la spital reprezenta banii de alune, cum se spune în limbajul colocvial.

Astfel de evenimente, cazuri, dosare, se petrec în fiecare zi.

Cum să fie criză când oamenii au astfel de bani de dat pentru a obţine ceva?

Ca să promiţi 350.000 de euro înseamnă că obţii un business care îţi produce înzecit aceşti bani.

Ca să dai 10.000 de lei pentru un post de infirmieră înseamnă că poţi să produci bani ăştia cumva, după ce îţi preiei postul.

Într-o piaţă în care companiile private plâng după angajaţi, la stat, în instituţiile de stat se dau bani pentru a obţine un job.

Astfel de situaţii de corupţie, de mită, să ştiţi că se întâmplă din ce în ce mai mult şi în sectorul privat pentru contracte mari, pentru joburi de top, nu cele din prim-plan, ci cele din eşalonul doi sau trei, acolo unde achiziţia unor produse sau servicii din piaţă face diferenţa între un contract sau altul.

Acum se dau bani ca la licitarea unor contracte să oferi un preţ mai mare, astfel încât cel care dă banii să câştige contractul.

Toate aceste evenimente/cazuri, unde banii se plimbă dintr-un buzunar în altul, se regăsesc în piaţă, în achiziţiile de bunuri şi servicii, începând de la mesele la restaurant, maşini, călătorii, îmbrăcăminte, ceasuri, bijuterii, până la apartamente.

Din ce în ce mai multe achiziţii de case, apartamente se fac cu banii jos, cash, mai ales în perioadele de criză de acum.

Conform unor date citate într-o opinie de către Cristian Păun, profesor ASE, economia subterană din România/piaţa neagră este estimată la 30% din PIB, ceea ce ar însemna aproape 100 de miliarde de euro pe an.

Bineînţeles că aceşti bani nu sunt numai cei din mită/corupţie, cei mai mulţi fiind din evaziune fiscală.

Şi în ţările occidentale există piaţă neagră/subterană, dar este la jumătate faţă de România.

Şi piaţa neagră/subterană are rolul ei într-o economie, mai ales în perioadele de criză, atunci când se oferă o supapă la constrângerile economice.

Am putea spune că, în cazul României, inflaţia şi piaţa neagră/subterană ne-au salvat de această criză.

Ce este însă cel mai fascinant este că în continuare banii se ţin în dulap, în feţele de pernă, între rufe, cum era cazul şefei de resurse umane de la spitalul din Ploieşti.

Cred că aici este adevărata bancă a românilor.