Fiica premierului Tudose, afaceristă de la 19 ani
Fiica premierul Mihai Tudose, Diana Tănase, este patroana unei firme specializate în distribuţia energiei electrice încă de la vârsta de 19 ani. Firma ei cerea în 2012 autorizaţii pentru o investiţie de 12 milioane de euro într-un parc fotovoltaic din Brăila, potrivit jurnalul.ro.
Diana Tudose este, din 2011, asociată cu 50% în Energreen Distribution SRL Bucureşti, firmă specializată în distribuţia energiei electrice. Victor Popescu deţine cealaltă jumătate, acesta fiind şi un vechi prieten de familie al şefului Executivului şi angajatorul soţiei lui Tudose.
Potrivit sursei citate, în 2012, Energreen Distribution SRL primea de la Electrica Muntenia un aviz pentru un racord de 20 kv în oraşul Ianca. În acelaşi an, firma deţinută de fiica premierului primea aprobarea administraţiei locale din Ianca pentru concesionarea unui teren pe care se angaja să construiască un parc fotovoltaic, cu o capacitate de producţie de 5 MW.
Astăzi, firma fiicei premierului Tudose este în stare de funcţionare, dar nu a declarat nici un fel de activitate de la înfiinţare până în prezent. Pe lângă sediul social din Capitală, Energreen Distribution SRL mai are un sediu secundar în Popeşti Leordeni – Ilfov, unde desfăşoară activităţi proprii de birou.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro