Filmul SF "Gardienii galaxiei" se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme se mai află în top - VIDEO
Filmul SF "Gardienii galaxiei" a obţinut încasări de 10,16 milioane de dolari de vineri până duminică, în cinematografele din Statele Unite şi Canada, menţinându-şi poziţia de lider al box office-ului, potrivit boxofficemojo.com.
Lungmetrajul SF, în care abundă efectele speciale şi în care rolurile principale sunt interpretate de Chris Pratt, Zoe Saldana, Benicio Del Toro, Bradley Cooper şi Vin Diesel, prezintă povestea unui aventurier care se aliază cu patru extratereştri pentru a salva galaxia. Filmul "Gardienii galaxiei", regizat de James Gunn şi distribuit pe plan internaţional de compania Walt Disney Pictures, a obţinut încasări de 10,16 de milioane de dolari de vineri până duminică, în cinematografele nord-americane, menţinându-şi poziţia de lider. Pelicula intrată în cinematografe în urmă cu şase săptămâni are încasări totale de 294,56 milioane de dolari.
Pe locul al doilea în box office rămâne pelicula "Ţestoasele Ninja/ Teenage Mutant Ninja Turtles", cu încasări de 6,5 milioane de dolari în weekend. Filmul regizat de Jonathan Liebesman are încasări totale de de 174,64 milioane de dolari, în cele cinci săptămâni de la premieră. Readucându-le la viaţă într-un film live-action pe îndrăgitele ţestoase, personaje extrem de populare în anii '80, producătorul Michael Bay şi regizorul Jonathan Liebesman au fost desfiinţaţi de criticii de specialitate, însă acest lucru nu a împiedicat lungmetrajul "Teenage Mutant Ninja Turtles" să debuteze pe primul loc în box office-ul nord-american, în urmă cu cinci săptămâni. Reuşita se explică prin faptul că spectatorii au luat cu asalt sălile de cinema pentru a vedea acest film - dovadă a faptului că, în ciuda vârstei sale, conceptul de "ţestoase ninja" a rămas vandabil până în zilele noastre. Produs cu un buget de 125 milioane de dolari, filmul o are în distribuţie pe actriţa Megan Fox şi prezintă felul în care a început povestea extraordinară a celor patru super-eroi cu carapace: Donatello, Rafaelo, Leonardo şi Michelangelo. Graţie acestui succes de box office, producătorii de la Hollywood au anunţat deja că noua peliculă va avea o continuare, ce va fi lansată pe 3 iunie 2016.
Locul al treilea în clasament este ocupat, ca şi săptămâna trecută, de filmul "If I Stay", cu încasări, în al treilea weekend de proiecţii, de 5,75 milioane de dolari. Regizat de R.J. Cutler şi avându-i în distribuţie pe Chloë Grace Moretz, Mireille Enos şi Jamie Blackley, filmul prezintă povestea unei tinere care suferă un accident de maşină din cauza căruia intră în comă, timp în care are o experienţă "în afara corpului" şi trebuie să decidă dacă o să revină la viaţa pe care o avea sau o să îşi urmeze visul şi o să schimbe cursul lucrurilor radical. Pelicula are încasări totale, în cinematografele nord-americane, de 39,66 milioane de dolari.
Pe locul al patrulea a urcat, o poziţie faţă de săptămâna trecută, pelicula "Hai să fim poliţişti!/ Let's be cops", de Luke Greenfield. O comedie despre doi prieteni care ajung să fie confundaţi de mafia locală cu doi poliţişti adevăraţi, "Hai să fim poliţişti!" a avut încasări de 5,4 milioane de dolari de vineri până duminică şi un total de 66,59 milioane de dolari, la o lună după lansare.
Locul al cincilea a revenit filmului "The November Man", cu 4,2 milioane de dolari încasări de vineri până duminică. Cu Will Patton, Pierce Brosnan, Olga Kurylenko şi Eliza Taylor, pelicula regizată de Roger Donaldson spune povestea unui agent secret al CIA, retras din activitate, care este rechemat în activitate pentru a asigura protecţia unui personaj important, doar pentru a afla că el este de fapt ţinta foştilor săi colegi. "The November Man" a obţinut încasări totale, în cele două săptămâni de la premieră, de 17,87 milioane de dolari.
Pe locul al şaselea a coborât, două poziţii, producţia "Precum în iad, aşa şi pe pământ/ As Above, So Below", cu încasări în weekend de 3,72 milioane de dolari. Thrillerul, regizat de John Erick Dowdle, prezintă o echipă de exploratori care vizitează catacombele folosite drept cimitir de sub străzile Parisului şi descoperă lumea secretă a morţilor. Filmul propune o călătorie plină de teroare, nebunie, printr-o lume care este diferită pentru fiecare dintre cei care intră în ea. Producţia îi are în distribuţie pe Ben Feldman, Edwin Hodge şi Perdita Weeks şi va avea premiera în România pe 12 septembrie. Filmul are încasări de 15,57 milioane de dolari în cinematografele nord-americane.
Pe locul al şaptelea se menţine filmul "When the Game Stands Tall", în regia lui Thomas Carter, cu Jim Caviezel, Alexander Ludwig şi Laura Dern. Filmul spune povestea legendarului antrenor de fotbal american Bob Ladouceur, care a preluat o echipă relativ necunoscută şi a reuşit un parcurs de 151 de meciuri fără nicio înfrângere, un record neatins în niciun alt sport în Statele Unite. Pelicula a obţinut încasări de 3,7 milioane de dolari în al treilea weekend de la lansare şi un total de 23,49 milioane de dolari.
Filmul "Darul lui Jonas/ The Giver" ocupă poziţia a opta, cu încasări de 3,59 milioane de dolari. Regizat de Philip Noyce, cu Meryl Streep şi Jeff Bridges în distribuţie, filmul prezintă o societate distopică, în care oamenii trăiesc ca nişte roboţi pentru că nu mai au nici amintiri, nici emoţii, cu excepţia unui tânăr, care ar putea să schimbe totul în viaţa lor.
"Război în bucătărie/ The Hundred-Foot Journey", de Lasse Hallström, s-a clasat pe poziţia a noua, ca şi săptămâna trecută, cu încasări în weekend de 3,2 milioane de dolari. Pelicula spune povestea întâlnirii într-un sat din sudul Franţei între proprietara unui restaurant celebru, interpretată de Helen Mirren, şi o familie indiană, care deschide un stabiliment concurent.
Poziţia a zecea este ocupată de thrillerul SF "Lucy", regizat de Luc Besson, cu încasări de 1,95 milioane de dolari de vineri până duminică. Scarlett Johansson este Lucy, o tânără care trăieşte în Taipei şi este obligată de mafia locală să transporte droguri în propriul corp. Un eveniment neprevăzut face ca drogul să se răspândească în corpul lui Lucy, dar, în loc să moară din cauza supradozei, tânăra capătă puteri colosale, fiind în stare să absoarbă cunoştinţe instantaneu şi să mişte lucruri cu forţa minţii. Odată cu dobândirea noilor superputeri, Lucy pune la cale răzbunarea. Filmul a obţinut încasări totale în cinematografele nord-americane de 121,2 milioane de dolari, în cele şapte săptămâni de la premieră.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro