Financial Times: Se îndreaptă SUA şi China spre un nou tip de Război Rece?

Autor: Mihai Draghici Postat la 09 mai 2020 103 afişări

Financial Times: Se îndreaptă SUA şi China spre un nou tip de Război Rece?

Statele Unite şi China s-ar putea îndrepta spre un nou Război Rece, în contextul scăderii încrederii reciproce din cauza unei serii de dispute pe teme politice, comerciale şi, mai nou, pe fondul acuzaţiilor privind responsabilitatea Beijingului în răspândirea pandemiei, comentează Financial Times.

Matt Pottinger, un oficial de rang înalt de la Casa Albă, a transmis un mesaj sensibil Chinei săptămâna aceasta. Într-o mandarină aproape perfectă, a lăudat personalităţile istorice chineze care au susţinut idealurile democratice şi au contribuit în anii 1940 la scrierea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

"Clişeul conform căruia poporul chinez nu poate fi de încredere în privinţa democraţiei a fost cea mai nepatriotică idee dintre toate", a afirmat Matt Pottinger, adjunct al consilierului prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, elogiind activiştii chinezi care menţin aprinsă şi acum flacăra libertăţii.

Reacţia Beijingului a fost aspră. "Domnul Pottinger crede că într-adevăr înţelege China, dar acest discurs arată că nu o înţelege cu adevărat, deoarece menţine o virulentă abordare tendenţioasă contra Chinei", a declarat Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

"Ar fi tentant să percepem cele mai recente dispute dintre SUA şi China ca fiind oportunism pe termen scurt. Confruntat cu pierderi isorice ale locurilor de muncă şi cu scăderi în sondajele de opinie, preşedintele SUA Donald Trump a început să atribuie Chinei vina pentru eforturile Administraţiei sale de a reacţiona la coronavirus", notează editorialiştii James Kynge, Katrina Manson şi James Politi într-un material publicat în cotidianul Financial Times sub titlul "Se îndreaptă SUA şi China spre un nou tip de Război Rece? / Încrederea între cele două ţări s-a deteriorat în cursul pandemiei şi se apropie de cel mai scăzut nivel din anul 1979 până acum".

"Este mai grav decât Pearl Harbor. Este mai grav decât World Trade Center. Nu a fost niciodată un atac ca acesta. Ar fi putut fi oprită în China. Ar fi trebuit oprită la sursă, dar nu a fost", a afirmat preşedintele SUA, Donald Trump, acuzând că epidemia de coronavirus provine dintr-un institut de cercetări din oraşul chinez Wuhan.

"Pentru Beijing, disputele cu SUA se înscriu înr-o abordare mai largă de a îndepărta discuţia de încercările de ascundere a epidemiei în primele săptămâni. Anunţul de joi că negocierile comerciale între cele două ţări sunt încă în curs este şi o reamintire că în relaţiile dintre superputeri substanţa diferă de retorică. Cu toate acestea, disputa agresivă de săptămâna aceasta este doar unul dintre cazurile de acest fel dintre Washington şi Beijing din ultimele luni, evidenţiind o nouă realitate. După mai mult de 40 de ani de contacte diplomatice între SUA şi China, cele două superputeri nu au reuşit să depăşească diferenţele ideologice. O pandemie mondială ar fi putut fi o oportunitate pentru mai multă cooperare: în schimb, doar a evidenţiat diviziunile", notează editorialiştii FT.

Cele două ţări se află acum în pragul a ceea ce Jean-Pierre Cabestan, profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Baptistă din Hong Kong, numeşte "un nou tip de Război Rece" - o sintagmă pe care numeroşi analişti încep să o utilizeze.

"Chiar dacă noua eră de rivalitate geopolitică ar putea fi diferită din multe puncte de vedere de tensiunile dintre SUA şi Uniunea Sovietică din perioada 1947-1991, diferenţele ireconciliabile la nivelul valorilor politice şi ambiţiilor strategice distrug încrederea. Atât ritmul în care economia mondială se redresează după pandemie, cât şi configuraţia globalizării care va supravieţui crizei vor fi determinate parţial de competiţia din ce în ce mai mare dintre Washington şi Beijing", subliniază editorialiştii.

"Încrederea între China şi SUA este la cel mai scăzut nivel de când au fost stabilite relaţiile diplomatice în 1979", afirmă Wang Huiyao, preşedintele Centrului pentru China şi Globalizare, un institut nonguvernamental din Beijing.

Conflictul militar este improbabil, iar relaţiile pot fi remediate dacă sunt adoptate decizii inteligente. "Însă riscul este ca amploarea anilor de globalizare să se încheie şi am putea vedea sistemul mondial rupt în două părţi. Această situaţie ar reduce semnificativ creşterea economică globală, iar ţările în dezvoltare ar putea fi nevoite să se ralieze uneia dintre tabere", explică analistul.

De fapt, deteriorarea relaţiilor SUA-China a început cu mult timp înaintea pandemiei, chiar şi înaintea mandatului preşedintelui Donald Trump. Evan Medeiros, fost consilier de rang înalt privind Asia în cadrul Consiliului Naţional pentru Securitate Naţională din SUA în timpul Administraţiei Barack Obama, afirmă că a avut loc o schimbare fundamentală în relaţiile bilaterale. "În prezent, interesele americane sunt divergente faţă de cele ale Chinei mai mult decât a fi convergente într-o serie largă de probleme, iar domeniile de potenţială cooperare se reduc", explică expertul.

Chen Zhiwu, profesor de Finanţe la Universitatea din Hong Kong, afirmă să revenirea Chinei la dogmele comuniste de când Xi Jinping a devenit preşedinte în 2013 a avut un impact crucial. "Problema de bază (în deteriorarea relaţiilor) este diferenţa fundamentală de ideologie între SUA şi China. Între anii 1978-2012, Partidul Comunist a lăsat la o parte bazele comuniste şi s-a concentrat pe dezvoltarea puterii economice. Imediat ce China a avut succes pe plan economic, Partidul Comunist s-a concentrat din nou pe intenţiile iniţiale (de construire a socialismului)", explică Chen Zhiwu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ft,
sua,
china

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.