Florin Cîţu acuză USR PLUS de ipocrizie: Dacă PSD ar fi fost alături de USR nu ar mai fi fost blat

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 07 septembrie 2021 157 afişări

Premierul Florin Cîţu acuză USR PLUS de ipocrizie şi spune că „dacă PSD ar fi fost alături de USR nu ar mai fi fost blat niciodată”: „Ce se întâmplă azi pe scena politică este trist şi este o dovadă de ipocrizie”.

Florin Cîţu acuză USR PLUS de ipocrizie: Dacă PSD ar fi fost alături de USR nu ar mai fi fost blat

„Retorica anti-PSD e mai actuală ca niciodată. Îmi place, între ghilimele, ipocrizia pe care o văd astăzi în spaţiul public. Avem un partid care este la guvernare, care adoptă metoda Dragnea şi depune moţiune împotriva propriului guvern, face o alianţă toxică, poate cu cel mai toxic partid care a existat pe scena politică din România din ultimii 30 de ani, cu AUR, doreşte să se alieze cu PSD, dar dacă PSD iau ei decizia lor, atunci PSD nu mai este ok. Dacă PSD ar fi fost alături de USR nu ar mai fi fost blat niciodată. Vreau să stăm să ne gândim la această ipocrizie pe care o vedem pe scena politică din România”, spune Florin Cîţu.

El spune că soluţia pentru a guverna România până în 2024, din punctul său de vedere, este nevoie de o guvernare de dreapta.

„Deşi trebuie să ne întrebăm ce înseamnă de dreapta. (...) Fac apel la toţi oamenii politici responsabili din România să lăsăm orgoliile de-o parte şi să ne punem la muncă. (...) Ceea ce se întâmplă azi pe scena politică este trist şi este o dovadă de ipocrizie”, adaugă premierul.

Florin Cîţu nu exclude ca miniştrii USR PLUS să-şi retragă demisiile: „Orice e posibil”.

Liderii USR PLUS acuză „un blat PSD-PNL, un USL2”, deoarece parlamentarii celor două formaţiuni au boicotat şedinţele BPR ale Parlamentului, iar un calendar al moţiunii de cenzură nu a putut fi stabilit.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cîţu,
usr plus,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.