Florin Roman: Torţionarii dovediţi ai regimului comunist rămân fără pensii militare

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 13 octombrie 2020 271 afişări

Torţionarii regimului comunist, cu hotărâre definitivă a instanţei, nu vor mai primi pensii militare, transmite liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, care anunţă că proiectul său, iniţiat la propunerea lui Marian Ceauşescu, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Florin Roman: Torţionarii dovediţi ai regimului comunist rămân fără pensii militare

„Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege pe care l-am iniţiat ca deputat liberal şi care lasă fără privilegii, torţionarii regimului comunist. Legea mi-a fost propusă de Marian Ceauşescu şi, ca om care ascultă vocea străzii, am iniţiat-o şi am susţinut-o până la adoptare. Practic, torţionarii regimului comunist, cu hotărâre definitivă a instanţei, nu vor mai primi pensii militare. Sunt deja celebre câteva cazuri de foşti comandanţi de penitenciare, care în perioada comunistă au comis crime împotriva umanităţii, din motive politice, după care s-au bucurat de privilegiul unei pensii substanţiale”, anunţă liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

El reaminteşte că unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al fostului comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu.

„Torţionarul Vişinescu a ordonat persecutarea a peste 138 de deţinuţi, înfometaţi, lăsaţi fără asistenţă medicală sau puşi la muncă până la epuizare fizică. Tortura şi bătaia au fost folosite ca instrumente de <reeducare>. Consider că aplicarea acestei legi nu-i va lăsa pe mulţi torţionari să doarmă bine. Este doar începutul luptei împotriva torţionarilor care au schingiuit în închisorile comuniste lideri ai PNL şi PNŢ, lideri ai studenţilor şi pe toţi cei care s-au opus cu curaj ororilor comunismului”, conchide Roman.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
roman,
torţionari,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.