FMI este gata să evalueze necesarul de finanţare al statului Nepal, după cutremur

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 26 aprilie 2015 39 afişări

FMI este gata să trimită o echipă în Nepal, pentru evaluarea necesarului de finanţare, în timp ce guverne, companii private şi grupuri umanitare s-au mobilizat să sprijine acest stat după cel mai grav cutremur produs în ultimele opt decenii, transmite Bloomberg.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, şi-a exprimat "profunda simpatie" faţă de populaţia nepaleză şi a afirmat într-un comunicat că va colabora cu Banca Mondială, Banca Asiatică pentru Dezvoltare şi alte agenţii, pentru acordarea de ajutor.

Peste 1.500 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit datelor existente, în cutremurul de 7,8 grade produs sâmbătă în Nepal. Bilanţul este aşteptat să crească, pe măsură ce echipele de salvare caută supravieţuitori sub ruinele clădirilor prăbuşite.

Nepal este una dintre cele mai sărace ţări din Asia, cu un venit mediu pe cap de locuitor de circa 62,5 dolari pe lună. Funcţionarea infrastructurii, de la telefonia mobilă la sistemele de purificare a apei, a fost întreruptă din cauza cutremurului.

Organizaţii importante precum Oxfam, Save the Children şi Unicef au publicat apeluri pentru sprijinirea Nepalului, pe site-urile proprii, iar reţelele de socializare abundă în imagini cu distrugerile provocate de cutremur.

Unicef oferă provizii, inclusiv tablete de purificare a apei, truse igienice şi suplimente nutritive, colaborând cu guvernul şi alţi parteneri din Nepal pentru a acoperi nevoile imediate ale copiilor.

Guvernul american a alocat deja fonduri iniţiale de sprijin de 1 milion de dolari, sumă egală cu cea oferită de gigantul din sectorul tehnologiei Google. Un director din cadrul Google şi-a pierdut viaţa într-o alunecare de teren pe muntele Everest, iar compania încearcă să aducă acasă alţi trei angajaţi. Circa 18 străini au murit după o avalanşă pe Everest, potrivit CNN.

Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională din Statele Unite şi China vor trimite echipe de asistenţă în caz de dezastru.

Sprijinul cel mai important vine însă din partea Indiei, care trebuie să dea ajutor şi propriilor cetăţeni din nordul ţării, afectat la rândul său de cutremur, unde circa 34 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Cutremurul a provocat pagube majore în regiuni dens populate din Nepal şi a zdruncinat clădiri din India, Tibet şi Bangladesh.

Autorităţile nepaleze au solicitat echipe medicale şi de salvare, a spus secretarul indian de Externe, S. Jaishankar.

India a trimis deja în Nepal un avion militar, personal de management al dezastrelor, câini de căutare, echipamente şi experţi în clădiri prăbuşite.

Dezastrul a atras condoleanţe şi promisiuni de ajutor din partea liderilor mondiali.

Premierul britanic David Cameron şi ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier au spus că ţările lor sunt gata să facă tot posibilul pentru a ajuta.

Singapore şi Israel vor trimite la rândul lor echipe de salvare şi alte ajutoare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FMI,
NEPAL,
AJUTOR
/actualitate/fmi-este-gata-sa-evalueze-necesarul-de-finantare-al-statului-nepal-dupa-cutremur-14158682
14158682
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.