Fondul de investiţiia bulgar Eleven lansează o nouă rundă a programului Alpha, prin care startup-urile româneşti de tehnologie pot primi finanţări de 300.000 de euro contra 10% din capital
Firma de venture capital Eleven Ventures din Bulgaria, axată pe investiţii pre-seed şi seed în Europa de Sud-Est, anunţă debutul celei de-a doua ediţii a Eleven Alpha, un program de trei luni adresat antreprenorilor care fac primii paşi în dezvoltarea propriilor business-uri, startup-urile selectate urmând să primească finanţări de 300.000 de euro, contra a 10% din capitalul total.
Pe piaţa locală, firma de venture capital a investit până acum în Frisbo, Pluria, Nestor, Flaminjoy (ex-ProductLead) şi SuperOkay.
”Pentru noi, prima ediţie a Eleven Alpha a fost o întoarcere la originile Eleven. Am căutat ”creatorii viitorului”, am întâlnit mulţi dintre ei şi am investit în proiectele celor mai buni. Acum, suntem pregătiţi de versiunea 2.0, care e mult mai bună decât orice am pregătit în ultimii 11 ani.”, spune Ivaylo Simov, Managing Partner Eleven.
Pentru a accesa programul, fondatorii completează un formular de aplicare, urmează o întâlnire cu echipa de investitori şi o întrevedere cu membrii comitetului de selecţie, în cazul în care startup-ul trece cu succes de etapa preliminară.
Programul Eleven Alpha are patru direcţii prioritare: fintech, sănătate, viitorul joburilor şi viitorul alimentaţiei, însă şi antreprenorii concentraţi pe alte domenii pot aplica.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro