Fostă jurnalistă BBC, găsită moartă în incinta aeroportului din Istanbul

Autor: Raluca Manga Postat la 19 octombrie 2015 122 afişări

O fostă jurnalistă BBC a fostă găsită moartă într-o toaletă a aeroportului Ataturk din Istanbul, circumstanţele decesului său fiind neclare, potrivit presei locale, citate de publicaţia The Guardian.

Ministerul britanic de Extrerne a confirmat că Jacqueline Sutton, în vârstă de 50 de ani, a murit în aeroportul din Istanbul.

Ea călătorea spre oraşul irakian Irbil şi avea o escală în Turcia, potrivit ziarului turc Hurriyet.

Nu este clar modul în care aceasta a murit, însă, potrivit presei locale, este posibil ca ea să îşi fi luat viaţa după ce a pierdut un avion de legătură, deşi colegii ei spun că acest lucru este puţin probabil.

Colega sa, jurnalista Rebecca Cooke, a solicitat o anchetă internaţională. "Este necesară o anchetă internaţională, nu doar una locală", a declarat ea pentru Press Association.

Victima a ocupat numeroase poziţii de-a lungul anilor în cadrul organizaţiilor umanitare şi ONU, şi a lucrat ca producător pentru BBC, potrivit informaţiilor existente pe profilul ei de LinkedIn.

Sutton, care vorbea cinci limbi, inclusiv araba, a urmat doctoratul la Centrul de Studii Arabe şi Islamice, la Univesitatea Naţională din Australia. Cercetarea desfăşurată de ea s-a axat pe susţinerea dezvoltării internaţionale pentru profesioniştii mass-media de sex feminin în Irak şi Afganistan, în perioada 2003-2013, iar Sutton a desfăşurat muncă de teren în oraşul irakian Irbil, începând din luna iulie.

Directorul centrului, profesorul Amin Saikal, a spus că personalul universităţii a fost "profund întristat de moartea tragică a unui dintre doctoranzii săi eminenţi". Profesorul Saikal a adăugat: "Nu era doar un cercetător extraordinar, ci şi un prieten şi un coleg apreciat, care a adus contribuţii remarcabile la munca şi la activităţile centrului".

Potrivit unor informaţii, aceasta era şi directorul din Irak al Institutului de Raportare a Situaţiilor pentru Război şi Pace (IWPR), care susţine jurnalismul local în ţările afectate de conflicte şi crize. Fostul director al acestui institut din Irak, Ammar Al Shahbander, a fost ucis într-un atac cu o maşină-bombă în Bagdad, pe data de 2 mai.

Prietenii şi colegii acesteia au exprimat pe Twitter îndoielile privind informaţiile transmise de presa locală, potrivit cărora aceasta s-a îngrijorat că a pierdut un zbor către Irak şi nu avea suficienţi bani să cumpere un nou bilet de avion.

Sudipto Mukerjee, directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru Sierra Leone, a scris pe Twitter că este foarte greu de crezut că aceasta a comis un act de suicid.

Ministerul de Externe a confirmat că va oferi asistenţă consulară familiei lui Sutton şi a refuzat să discute detalii privind moartea ei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fosta-jurnalista-bbc-gasita-moarta-in-incinta-aeroportului-din-istanbul-14854331
14854331
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.