Fraţii Pavăl au intrat în clubul miliardarilor în euro cu retailerul de bricolaj Dedeman
Dedeman a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 5,25 mld. lei (1,17 mld. euro), devenind prima companie antreprenorială românească ce intră în categoria businessurilor care rulează peste 1 mld. euro anual.
Dedeman Bacău, cea mai mare companie antreprenorială din România, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, a intrat „accelerat“ în „clubul“ miliardarilor, depăşind deja pragul de un miliard de euro business pe piaţa locală şi urcând cu peste 20% faţă de anul anterior la 1,17 mld. euro sau 5,25 mld. lei, potrivit datelor companiei.
„Pentru anul 2017 ne-am propus o creştere de 7% a cifrei de afaceri“, a spus Dragoş Pavăl. Astfel, Dedeman ar putea rula peste 1,25 de miliarde de euro în acest an datorită noilor magazine, dar şi vânzărilor în creştere. Dragoş Pavăl, 50 de ani, a fost primul din cei doi fraţi care a intrat în afaceri, În anul 1992, când a deschis un magazin de 16 metri pătraţi într-un spaţiu închiriat într-un cartier din Bacău.
Avansul susţinut al Dedeman se datorează şi extinderii reţelei de magazine, mai ales că fraţii Pavăl nu au redus ritmul expansiunii nici în criză, dimpotrivă, au profitat de un context favorabil al pieţei imobiliare, cu terenuri mai ieftine şi mai bine poziţionate. Numai anul trecut fraţii Pavăl au deschis noi magazine în Oradea, Satu Mare, un al doilea în Bacău.
Cititi continuarea pe www.zf.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro