Fuia: Şansele de a bloca vânzarea terenurilor către străini după 2013 sunt aproape de zero
Şansele de a bloca vânzarea terenurilor către străini după 2013 sunt extrem de reduse, pentru că este aproape imposibil de modificat tratatul de aderare a României la UE, care conţine această clauză, a declarat miercuri la un seminar ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.
"Ca să închidem un subiect care a fost de ceva timp în dezbatere - vânzarea terenurilor către străini. S-a făcut multă vorbire de către multe persoane în ultimul timp ce trebuie să facem noi ca să blocăm vânzarea terenurilor către străini din 2013 încolo", a spus Fuia. El a adăugat că cei care au "făcut vorbire" au uitat să citească textul tratatului de aderare. "Noi am acceptat prin tratatul de aderare această clauză, această obligaţie, că la 31 decembrie 2013 vom liberaliza piaţa terenurilor agricole. Şi cine vorbeşte astăzi că vom putea impune un moratoriu de câţiva ani de zile se înşală. Ar trebui să ne uităm ce tratat de aderare al unei ţări care a aderat după 2004 a fost modificat vreodată, până la ora actuală. Deci şansele de a bloca vânzarea terenurilor către străini după 2013 sunt aproape de zero. Asta nu înseamnă că nu vom face demersuri", a spus el.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro