Fumatul lasă urme în oase timp de secole. Descoperire a arheologilor britanici
Fumatul lasă urme în oasele umane care pot fi detectate chiar şi la sute de ani după moarte. Arheologii au identificat 45 de caracteristici moleculare specifice fumătorilor. Descoperirea sugerează că fumatul afectează structura osoasă mai profund decât se credea.
Studiul, publicat în revista Science Advances, a examinat 323 de oase corticale (stratul exterior dens al oaselor) provenite de la persoane îngropate în Marea Britanie între secolele XII şi XIX.
Folosind o tehnică avansată numită spectroscopie de masă, cercetătorii au identificat 45 de caracteristici moleculare distincte care diferenţiază oasele fumătorilor de cele ale nefumătorilor.
„Cercetarea noastră arată diferenţe semnificative în caracteristicile moleculare ale oaselor provenite de la foşti consumatori de tutun şi nefumători. Această constatare indică faptul că consumul de tutun are un impact asupra structurii scheletului nostru”, explică dr. Sarah Inskip, coautor al studiului, citat de The Independent.
Arheologii se bazau până acum în principal pe urme dentare pentru a identifica fumătorii din trecut. Noua metodă oferă o alternativă mai fiabilă, mai ales în cazurile în care dinţii nu s-au păstrat.
Mai mult decât o simplă curiozitate istorică, studiul are implicaţii moderne importante. Fumatul a fost asociat cu diverse afecţiuni osoase, inclusiv densitate osoasă scăzută şi risc crescut de fracturi.
Studiul evidenţiază modul în care introducerea tutunului în Europa de Vest în urmă cu aproximativ 500 de ani a condus la schimbări semnificative în structura scheletului uman.
În timp ce efectele nocive ale fumatului asupra ţesuturilor şi organelor moi - cum ar fi riscurile crescute de cancer pulmonar, de vezică urinară şi de gât, precum şi de accident vascular cerebral şi boală coronariană - sunt bine documentate, impactul asupra oaselor a fost mai puţin studiat.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro