Fuziunea Alpha-Eurobank: la loc comanda

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 18 martie 2012 46 afişări

Fuziunea între grupurile greceşti Alpha şi EFG Eurobank a căzut: Alpha a anunţat la bursa din Atena că la 27 martie se va întrui consiliul care va convoca AGA cu scopul de a revoca decizia din 15 noiembrie 2011 privind realizarea fuziunii.

Poziţia celor de la Alpha este motivată de rezultatele recentei restructurări a datoriei publice a Greciei cu concursul creditorilor privaţi, restructurare ai cărei termeni avantajează Alpha, cu un portofoliu de obligaţiuni ale statului elen de circa jumătate din cel deţinut de Eurobank.

Anularea fuziunii, conform Eurobank, "conduce la o pierdere potenţială de peste 4 miliarde de euro în sinergii combinate, conform valorii actualizate nete", tocmai "într-un moment în care băncile greceşti sunt chemate să îşi consolideze semnificativ baza de capital".

"Într-un moment critic pentru Grecia şi în urma restructurării cu succes a datoriei suverane a ţării, băncile greceşti ar trebui să se ridice la nivelul provocărilor actuale şi să îşi asume responsabilităţile ce le revin faţă de economie, acţionarii şi clienţii proprii", sus]ine Eurobank. "Decizia comună a Eurobank EFG şi Alpha Bank de a crea cea de a 23-a instituţie bancară ca mărime din Europa s-a bazat pe beneficiile substanţiale pe care prognozata fuziune le-ar fi generat, nu numai pentru cele două bănci, dar şi pentru economia Greciei în ansamblul său. Intenţia conducerii Alpha Bank de a propune revocarea deciziilor de fuzionare luate de acţionari, decizii adoptate în deplină cunoştinţă a parametrilor acordului de implicare a sectorului privat şi într-un moment în care aprobările de la toate autorităţile competente de reglementare din Grecia fuseseră de mult obţinute, conduce la o pierdere potenţială de peste 4 miliarde de euro în sinergii combinate, conform valorii actualizate nete, după cum a fost estimat de consultanţii externi comuni."

Necesităţile de capital suplimentar ale sistemului bancar grecesc, conform cerinţelor Autorităţii Bancare Europene, sunt estimate la 36-46 mld. euro.

Creditorii Greciei, majoritatea bănci, firme de asigurări şi fonduri de investiţii europene şi greceşti, au convenit să schimbe circa 85% din obligaţiunile deţinute cu unele noi, cu o valoare nominală de 31,5% din valoarea celor vechi, plus titluri emise de Fondul European de Stabilitate Financiară, scopul fiind reducerea datoriei Greciei de la circa 160% din PIB în prezent la 120,5% din PIB până în 2020.

Fuziunea Alpha cu Eurobank ar fi creat una dintre cele mai mari bănci din zona euro, cu o reţea de peste 1.300 de sucursale în opt ţări şi poziţie în top 3 al pieţei în Bulgaria, România, Cipru şi Serbia. Noul grup ar fi devenit cel mai mare din Grecia, cu poziţii de top în toate segmentele activităţii bancare din această ţară. În România, fuziunea corespunzătoare între Alpha Bank România şi Bancpost ar fi creat a treia bancă din sistem după valoarea activelor (peste 7 miliarde de euro) şi o cotă de piaţă de peste 9%.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fuziunea-alpha-eurobank-la-loc-comanda-9411956
9411956
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.