Gabriela Firea promite că preţul biletelor pe transportul în comun nu se va scumpi. Ce spune despre triplarea amenzilor

Postat la 27 noiembrie 2018 48 afişări

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, marţi, că preţul biletelor pe transportul în comun operat de Societatea de Transport Bucureşti nu se va scumpi, iar în ceea ce priveşte triplarea amenzilor, Firea spune că „peste tot în lume se respectă reguli”.

Gabriela Firea promite că preţul biletelor pe transportul în comun nu se va scumpi. Ce spune despre triplarea amenzilor

„Peste tot în lume, în momentul în care foloseşti un serviciu public, care oricum este subvenţionat de către Municipalitate, este normal să respecţi aceste reguli. A fost o decizie a Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară pentru problema transportului public în comun Bucureşti – Ilfov, pe care eu nu am cum să o comentez”, a declarat, marţi, Gabriela Firea, care a mai precizat că preţul biletelor rămâne la aceeaşi valoare ca în prezent.

 

Noul regulament al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) prevede o creştere a amenzii pentru neplata unei călătorii, de la 150 la 500 de lei, dar pot plăti jumătate din această sumă, în termen de 15 zile, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB). Amenda pentru neplata unei călătorii cu transportul public din Bucureşti, administrat de Societatea de Transport Bucureşti, fostă RATB, este de 500 de lei, potrivit noului regulament aprobat recent de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti Ilfov.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
transport,
bilete,
pret,
refuz,
amenzi,
scumpire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.